4.6 C
Craiova
vineri, 14 noiembrie, 2025
Știri de ultima orăEvenimentO fată a murit, iar trei persoane fiind rănite într-un accident între un autotren, un autoturism şi o căruţă

O fată a murit, iar trei persoane fiind rănite într-un accident între un autotren, un autoturism şi o căruţă

O fată de 19 ani a murit, iar trei persoane au fost rănite, miercuri seară, într-un accident rutier pe DN 5C în judeţul Giurgiu.

”O tânără, de aproape 19 ani, şi-a pierdut viaţa, în această seară, în urma unui accident rutier ce s-a produs pe DN5C, între localitaţile Găujani şi Pietrişu. În eveniment au fost implicate un autotren, un autoturism şi o căruţă”, a transmis ISU Giurgiu.

În autoturism se aflau patru persoane, una dintre acestea fiind găsită în stop cardio-respirator. S-au început imediat manevrele de resuscitare, însă din nefericire, în ciuda eforturilor depuse, tânăra nu a mai putut fi salvată.

”Conducătorul auto, în vârstă de 21 de ani, şi doi pasageri, un bărbat de 20 şi o fată de 14 ani, au fost preluaţi de echipajele SMURD şi SAJ şi transportaţi la spital. Aceştia erau conştienţi şi cooperanţi”, a mai transmis sursa citată.

În TIR se afla doar conducătorul auto, iar în căruţă un bărbat. Aceştia nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Citeşte şi: Lapoviță și ninsoare la Rânca

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS