22.9 C
Craiova
joi, 21 august, 2025
Știri de ultima orăActualitateFemeie sechestrată și torturată de soțul ei, eliberată de poliția franceză

Femeie sechestrată și torturată de soțul ei, eliberată de poliția franceză

O femeie germană, de 53 de ani, care susţine că era sechestrată din 2011 într-un apartament din Forbach, oraş din nord-estul Franţei, a fost eliberată luni de poliţie. Femeia a fost găsită într-o cameră cu grilaje la ferestre şi în care exista o masă pentru tortură, informează News.ro.

Femeia, care a fost găsită dezbrăcată, cu capul ras și subnutrită, se afla într-o cameră cu grilaje metalice. În apartamentul din Forbach, oraş situat la graniţa cu Germania, a fost găsit şi un banc folosit aparent pentru tortură.

Potrivit presei locale, femeia avea fracturi „la ambele picioare şi la degete” şi a fost spitalizată.

Potrivit unei surse din poliţie, femeia este de origine germană. Ea a reuşit să sune la poliţia germană, care la rândul ei a sunat la poliţia franceză, iar aceasta a intervenit luni dimineaţă. Femeia ar fi reuşit să fure telefonul şi a contactat serviciile de urgenţă germane din Wiesbaden. Potrivit cotidianului Le Républicain Lorrain, ea a efectuat apelul duminică seara târziu, „din apartamentul în care era ţinută de soţul ei în condiţii mizere”.

Soţul ei, de 55 de ani, care este tot de naţionalitate germană, a fost arestat luni, la ora locală 06.00, în urma raidului poliţiei.

Potrivit BFMTV, a fost deschisă o anchetă pentru răpire, viol în formă agravantă şi acte de tortură şi barbarie.

În apartament ar fi fost descoperit, de asemenea, o „agendă”, în care bărbatul „îşi nota ce a făcut şi momentele în care a hrănit victima”, potrivit postului de radio RMC.

Citeşte şi: Șofer mort într-un accident cumplit la Bulzești

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS