31.7 C
Craiova
miercuri, 16 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitatePompierii români, solicitaţi să intervină la incendiile din Rhodos

Pompierii români, solicitaţi să intervină la incendiile din Rhodos

Pompierii români aflaţi în Grecia au fost solicitaţi să intervină la incendiile din Rhodos, anunţă IGSU. Instituția precizează că duminică riscul apariţiei incendiilor de pădure este foarte mare, de nivel 5, ceea ce înseamnă risc extrem, scrie news.ro.

„În cursul acestei dimineţi, pompierii români, componenţi ai modulului naţional de stingere dislocat în Grecia, vineri, 21 iulie, au fost informaţi de către ofiţerul de legătură elen despre faptul că este necesară deplasarea către insula Rodos, zonă puternic afectată de incendii. Astfel, modul României, format din 52 de militari, a început îmbarcarea tehnicii de intervenţie, deplasarea realizându-se pe cale maritimă”, conform IGSU.

Prognoza pentru duminică arată că riscul apariţiei incendiilor de pădure este  foarte mare – de nivel 5, risc extrem.

Misiunile desfăşurate de pompierii români se realizează sub directa coordonare a ofiţerului de legătură elen. Acestea vor consta în limitarea propagării incendiului spre zonele locuite. De asemenea, menţinerea unei linii de protecţie între frontul incendiului şi zona neafectată, precum şi pentru alimentarea cu apă a altor autospeciale care vor acţiona în zonele afectate.

Mii turişti au fost evacuaţi din diverse zone ale insulei hRodos, în timp ce un incendiu de vegetaţie, care se manifestă pentru a cincea zi consecutiv, risca să scape de sub control. Specialiştii avertizează că ţara va trece probabil prin cel mai lung episod de caniculă din istorie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS