28.6 C
Craiova
luni, 4 august, 2025
Știri de ultima orăActualitateFemeie înjunghiată în fața copiilor de soţul cu care este în divorț

Femeie înjunghiată în fața copiilor de soţul cu care este în divorț

O femeie, medic rezident la Suceava, a fost înjunghiată, vineri, de soţul cu care este în divorţ. Atacul a avut loc în prezenţa celor doi copii minori ai cuplului.

Atacul a avut loc când femeia se pregătea să iasă din apartament, împreună cu copiii, care au de trei ani și un an şi patru luni.

”M-a împins în casă, am ţipat foarte tare, atunci m-a lovit cu acel briceag. Am reuşit să smulg cuţitul în timp ce el era urcat cu genunchii pe mine. Băiatul cel mare a rămas în casa scării. Băiatul ţipa foarte tare pe casa scării, el a ieşit şi l-a tras în casă, atunci am reuşit să sun la 112”, a povestit femeia pentru jurnaliştii de la Monitorul de Suceava.

Bărbatul a fost prins de poliţişti pe o stradă în apropiere de sediul Poliţiei municipiului Suceava. El a fost reţinut pentru 24 de ore.

Victima a fost transportată la spital, cu multiple plăgi, inclusiv plagă înjunghiată glob ocular stâng.

Femeia a precizat că bărbatul nu este la primul episod violent, mai avânt în trecut ordin de protecţie împotriva lui.

Citeşte şi: Funcționarii publici pot fi membri în cel mult două CA în același timp

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS