Astazi se implinesc 152 de ani de la moartea lui Anton Pann, supranumit de Eminescu in „Epigonii“ „fiul Pepelei, cel istet ca un proverb“. Data nasterii lui Anton Pann a ramas incerta, toti istoricii literari estimând-o intre anii 1794 si 1797. Unii dintre ei au afirmat despre acesta ca a fost poet, compozitor de muzica religioasa, chiar profesor român de muzica. Altii au avansat ideea ca Anton Pann este de origine rrom, din Bulgaria. Avem si cercetatori care au incurcat etniile. Un critic si istoric literar impatimit a incercat sa aduca dovezi despre Anton Pann ca a fost fiul lui Pantoleone Petrov, un caldarar din Sliven (localitate in Bulgaria), si al Tomaidei, cum s-ar fi numit mama sa. Alte voci din lumea istoriei literare au spus ca, prin prescurtarea numelui de familie si prin romanizare, numele sau real s-a transformat in Anton Pann. In final, majoritatea cercetatorilor au ajuns la concluzia ca poetul s-a nascut la Sliven (Bulgaria), insa in perioada 1806 – 1811, acesta s-a refugiat, ca urmare a razboaielor ruso-turce, la nordul Dunarii, ajungând cântaret la o biserica din Chisinau. In urmatorul an, impreuna cu mama sa a plecat la Bucuresti, unde a ajuns paracliser si cantor la doua biserici. Este vorba de Biserica Olari si Biserica Sfintilor. Calitatile vocale deosebite l-au determinat sa urmeze scoala de muzica bisericeasca. Ion Ghica a lansat informatia ca ar fi urmat inclusiv cursurile Liceului „Sfântu Sava“, insa ea a fost infirmata de criticul si istoricul literar Paul Cornea, autorul monografiei „Anton Pann“, cea mai buna pâna in momentul de fata. In timpul revoltei lui Tudor Vladimirescu, in anul 1821, Pann s-a refugiat la Brasov, unde a devenit psalt la biserica Sfântul Nicolae din Scheii Brasovului. Acolo, poetul Ion Barac l-a initiat in scrierea versurilor. Aceasta stare de fapt este ilustrata de Lucian Blaga in piesa sa de teatru „Anton Pann“, scrisa in anul 1945.
Anton Pann a compus numeroase cântari liturgice si a tiparit – intr-un deceniu (1827-1837) – volumele: „Versuri muzicesti“, „Poezii deosebite sau cântece de lume“, „Indreptatorul betivilor“, „Hristoitia sau Scoala moralului“ si „Noul Erotocrit“. Insa, in anul 1827, acesta a fost numit profesor de muzica bisericeasca la Seminarul din Râmnicu Vâlcea. S-a indragostit de Anica, o domnisorica de numai 16 ani, nepoata staretei de la Manastirea Dintr-un Lemn. Drept urmare, a fost dat afara din biserica. Apoi au fugit la Brasov, unde cei doi tineri s-au casatorit la biserica din Schei. Abia in aceasta perioada si-a schimbat numele initial, care a devenit Antonie Pantoleon si, putin mai târziu, mai scurt, Anton Pann, potrivit arhivelor vremii. Din 1828, a revenit la Bucuresti ca profesor de muzica si tipograf, având atelierul sau, in care au fost editate toate creatiile sale. In realitate, Anton Pann a fost casatorit de trei ori, fiecare dintre casatorii fiind cu nabadai.
In 1845 a tiparit una din primele metode de muzica religioasa, intitulata „Bazul teoretic si practic al muzicii bisericesti sau Gramatica melodica“, iar peste doi ani i-a aparut capodopera „Povestea vorbii. De prin lume adunate. Si iarasi la lume date“, unica in istoria literaturii române. Apoi, a realizat un ghid de conversatie in trei limbi (ruseste, româneste si turceste), intitulat „Dialog in trei limbi“. Anton Pann s-a implicat foarte mult in sustinerea revolutiei de la 1848. Unii dintre specialisti sustin ca el a compus muzica imnului „Desteapta-te române“, devenit dupa 1989 imnul national al României, pe versurile lui Andrei Muresanu din poemul „Un rasunet“, desi controversele pe aceasta tema nu s-au incheiat nici pâna in prezent, in privinta textului. De pilda, alti istorici spun ca dupa victoria revolutiei in Tara Româneasca, la 29 iulie 1848, in Parcul Zavoi din orasul Râmnicu Vâlcea, Anton Pann a participat alaturi de oficialitatile orasului, la ceremonia organizata cu prilejul „sfintirii stindardelor libertatii nationale dupa noua constitutie“, când s-a cântat pentru prima oara marsul revolutionar „Desteapta-te romane“, a carui muzica o compusese, adaptând melodia cântecului „Din sânul maicii mele“. Acest moment a reprezentat prima intonare a viitorului imn de stat al Romaniei, petrecut in gradina Zavoi a orasului Râmnic. Casa care adaposteste expozitia memoriala Anton Pann este un monument de arhitectura urbana, construit la jumatatea secolului al XVIII-lea, având foisor si pivnita. Casa, devenita muzeu, a fost translata pe o distanta de 37 metri, de pe amplasamentul ei initial, o data cu modernizarea si reamenajarea teritoriala. Expozitia a fost realizata pentru a ilustra interiorul unei modeste locuinte de târg de la mijlocul secolului al XIX-lea. In interior sunt prezentate piese de mobilier (divan, biblioteca, masa, scaune), obiecte decorative din cositor, alama, alpaca, precum si portrete ale unor personalitati din epoca, printre care cel al maicii Meletina, stareta Manastirii Dintr-un Lemn si tipograful Ion Popovici, care au avut legaturi cu viata si opera scriitorului. In cea de-a doua incapere a expozitiei este prezentat un interior in care se afla mobilier pictat, specific zonei transilvanene, evidentiind legatura pe care Anton Pann a avut-o cu acest colt de tara. In fine, in ultima incapere a muzeului sunt prezentate lucrari muzicale, culegeri de folclor, poezii si povestiri ale scriitorului. Expozitia a incercat sa puncteze peregrinarile pe meleagurile Vâlcii, datând din perioadele 1826-1828, 1836-1840, ale celui ce a ramas in constiinta urmasilor drept „fiul Pepelei cel istet ca un proverb“ si care a fost „dascal de musichie“ la scoala de pe lânga Episcopia Râmnicului.
Anton Pann a murit de tifos pe 2 noiembrie, 1854, si a fost ingropat in curtea bisericii Lucaci din Bucuresti, având la cap o modesta cruce de piatra varuita. A lasat drept mostenitori un baiat preot si o fata, rezultati in urma celor trei casatorii de poveste.
