13.4 C
Craiova
luni, 16 martie, 2026
Știri de ultima orăLocalDolj(VIDEO) Craiova: Un motociclist agresiv a lovit autospeciala poliției

(VIDEO) Craiova: Un motociclist agresiv a lovit autospeciala poliției

-

Un motociclist agresiv a fost depistat, azi noapte, de polițiștii Secției 3 Craiova, în timpul unei acţiuni Blitz.

Polițiștii au efectuat semnal de oprire regulamentar conducătorului unei motociclete ce circula pe strada Calea București, la intersecţia cu bulevardul Carol I.

Întrucât conducătorul motocicletei nu a oprit la semnalul poliţiştilor, s-a procedat la urmărirea acestuia pe mai multe străzi din municipiul Craiova. Pe perioada urmăririi, acesta a încălcat mai multe reguli de circulaţie printre:

  • trecerea pe culoarea roşie a semaforului electric,
  • adoptarea unui comportament agresiv în trafic.

Urmărire pe stăzile din Craiova

În timp ce se afla pe strada Calea Bucureşti, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de un tânăr, de 19 ani, din municipiul Craiova. Motocicleta a fost ulterior proiectată în autospeciala de poliţie aflată în urmărirea sa.

În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale.

Conducătorul motocicletei, un bărbat de 33 de ani, din municipiul Craiova, a fost testat cu aparatele etilotest şi drugtest, rezultatele fiind negative.

Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 3.915 lei. Ca măsura complementară i s-a suspendat exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 90 de zile.

Citește și: Recunoaşterea europeană pentru „Plăcinta dobrogeană”

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Târgul de Paște Craiova se transformă, anul acesta, în...

Cu holograme, iluminat feeric și căsuțe decorate spectaculos, Târgul...

ȘTIRI GdS