Procurorii DIICOT au cerut şi obţinut prelungirea mandatelor de arestare emise pe numele a trei bărbaţi cercetaţi într-un dosar de şantaj şi cămătărie. Un alt inculpat, care a fost arestat în lipsă la sfârşitul lunii noiembrie, a fost încarcerat pe 9 decembrie. Anchetatorii au explicat că inculpaţii acordau împrumuturi cu dobânzi lunare cuprinse între 10 și 25%. Victime erau persoane care dețineau bunuri de valoare, cămătarii urmărind să pună mâna pe aceste bunuri prin intimidare şi şantaj.
Procurorii DIICOT au explicat că gruparea infracţională a acţionat în Dolj din 2019.
„Începând cu anul 2019, inculpații au constituit un grup infracțional organizat, specializat în comiterea infracțiunilor de șantaj și camătă, care a acționat în mod coordonat, în realizarea activităților infracționale, pe raza județului Dolj. Membrii grupului infracțional organizat acordau împrumuturi doar acelor persoane despre care aveau informații că sunt solvabile și dețin bunuri mobile și/sau imobile de valoare, pe care le solicitau drept ”garanție”, dobânzile lunare percepute fiind cuprinse între 10 și 25% din valoarea împrumutului.
Inculpații majorau dobânzile sau îi penalizau pentru neplata la zi a celor împrumutați, urmărind deposedarea lor de bunuri mobile și imobile prin exercitarea unor acte de intimidare”, au explicat anchetatorii.
Unul dintre inculpaţi, prins în flagrant
Pe 10 noiembrie, procurorii DIICOT au organizat o acţiune de prindere în flagrant a bărbat de 49 de ani, din comuna Cârcea. Suspectul tocmai primea de la o persoană suma de 100.000 de lei, în urma comiterii infracțiunilor de şantaj şi camătă.

Ulterior, au fost puse în aplicare cinci mandate de percheziție domiciliară, pe raza județului Dolj. Au fost ridicate sumele de 25.000 de euro și 6.600 de lei, dar şi carduri bancare sau arme albe.
Pe 11 noiembrie, Tribunalul Dolj a dispus arestarea preventivă a trei inculpaţi. Este vorba de doi bărbaţi din Craiova şi bărbatul prins în flagrant. La începutul lunii decembrie, anchetatorii au cerut şi obţinut prelungirea mandatelor emise pe numele inculpaţilor. Hotărârea instanţei a fost contestată de cei trei bărbaţi arestaţi la Curtea de Apel Craiova. Săptămâna trecută, instanţa le-a respins contestaţiile ca nefondate.

Alt inculpat, arestat preventiv în lipsă
Pe 11 noiembrie, procurorii au cerut arestarea preventivă în lipsă a unui alt inculpat, cercetat în acelaşi dosar. Pe 21 noiembrie, instanţa a dispus arestarea inculpatului. Pe data de 9 decembrie, Tribunalul Dolj a confirmat mandatul de arestare.
„Confirmă arestarea preventivă a inculpatului P.M. şi executarea mandatului de arestare preventivă nr. 98 din data de 21.11.2022 emis de Tribunalul Dolj, în dosarul cu nr. 6931/63/2022. Constată că termenul de 30 de zile pentru care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului P.M. curge începând cu data de 09.12.2022 şi până la data de 07.01.2023, inclusiv”, au dispus judecătorii.
Hotărârea Tribunalului Dolj a fost contestată de inculpat la Curtea de Apel Craiova. La afârşitul săptămânii trecute, instanţa i-a respins contestaţia. Hotărârea Curţii de Apel Craiova este definitivă.