Şeful Serviciului Imigrări Galaţi, comisarul-şef Ciprian Şimu, a murit duminică noapte într-un accident rutier petrecut în zona localităţii Iazu din judeţul Ialomiţa, informează Monitoruldegalati.ro.
Bărbatul, de 41 de ani, se afla la volanul maşinii, în autoturism aflându-se şi soţia împreună cu fiica sa, şi se deplasa către Galaţi.
Autoturismul a fost lovit de un camion condus de un cetăţean ucrainean, care a intrat pe contrasens.
În urma impactului, ambele autovehicule au fost proiectate în afara părţii carosabile.
Comisarul-şef Ciprian Şimu a murit la spital, la scurt timp după producerea accidentului.
Soţia şi fiica acestuia au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia. Din fericire, copilul a scăpat cu răni minore, însă soţia ofiţerului este în stare gravă. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă.