Comisia Europeană condusă de Ursula von der Leyen va da înapoi în privința plafonării prețului pentru gazele naturale importate din Rusia, alegând în schimb să meargă pe ideea suprataxării companiilor energetice, potrivit unui document oficial obținut de jurnaliștii de la The Guardian.
Un draft al documentului privind „instrumentul de urgență” privind electricitatea consultat de jurnaliștii britanici nu conține un plafon pentru importurile de gaze din Rusia, dar nici pentru cele în alte state după ce țările membre ale blocului comunitar nu au reușit să ajungă la un acord săptămâna trecută.
Este așteptat ca executivul UE să introducă o taxă pe profiturile ridicate ale companiilor ce ard combustibili fosili
În schimb, este așteptat ca executivul UE să introducă o taxă pe profiturile ridicate ale companiilor ce ard combustibili fosili, urmând ca o măsură separată să fie adoptată pentru producătorii de electricitate ce generează emisii de carbon reduse.
Companiile din domeniul petrolier, gazelor naturale și cărbunelui vor trebui să facă o contribuție financiară „de solidaritate” pe baza „surplusului taxabil făcut în anul fiscal 2022”, potrivit documentului redactat de Comisie.
Ursula von der Leyen va publica probabil miercuri planul de a gestiona situația privind creșterea prețurilor la electricitate
The Guardian notează că Ursula von der Leyen va publica probabil miercuri planul de a gestiona situația privind creșterea prețurilor la electricitate în blocul comunitar, concomitent cu susținerea discursului privind starea uniunii.
Este posibil ca textul final să fie schimbat însă documentul redactat până acum arată că executivul de la Bruxelles se îndoiește că va obține suficient sprijin de la statele membre pentru a impune un preț maxim asupra gazului rusesc ca răspuns la invadarea Ucrainei pe 24 februarie.
Statele membre care importă cantități importante de gaze naturale din Rusia, printre care se numără Ungaria, Slovacia și Austria, s-au pronunțat împotriva măsurii din cauza temerilor că Kremlinul va sista complet toate livrările de gaze naturale.
De altfel, președintele rus Vladimir Putin a amenințat că va face tocmai acest lucru dacă blocul comunitar va adopta propunerea formulată de von der Leyen pe 7 septembrie.

