6.8 C
Craiova
vineri, 28 noiembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateBărbat ucis de poliția germană după ce a atacat cu cuțitul mai mulți trecători

Bărbat ucis de poliția germană după ce a atacat cu cuțitul mai mulți trecători

Un bărbat înarmat cu un cuţit a fost ucis prin împuşcare de către poliţiştii germani, după ce a rănit două persoane, joi seară, într-un oraş din Bavaria, în sudul Germaniei, relatează AFP, citată de News.ro.

Bărbatul, în vârstă de 30 de ani, a atacat mai mulţi trecători ”cu cel puţin un cuţit”, în apropiere de gara din Ansbach, o comună din Bavaria, situată în apropiere de Nürnberg, a anunţat într-un comunicat poliţia locală.

Două persoane au fost rănite, însă viaţa nu le este în pericol, precizează poliţia.

În timpul intervenţiei forţelor de ordine, agresorul ”i-a atacat pe poliţişti”, care au deschis focul şi l-au rănit mortal, anunţă poliţia.

Potrivit unor martori, ”bărbatul a strigat în mai multe rânduri «Allah akbar» în timpul faptelor”, precizează poliţia, care precizează că anchetează pentru a afla ”dacă infracţiunea are o legătură cu un context islamist sau terorist”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS