21.2 C
Craiova
miercuri, 30 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateCe soluții are Guvernul pentru românii blocați în străinătate de suspendarea zborurilor Blue Air

Ce soluții are Guvernul pentru românii blocați în străinătate de suspendarea zborurilor Blue Air

Premierul și miniștrii de resort au discutat şi analizat aseară în cadrul unei ședințe de urgenţă situația românilor afectați de suspendarea zborurilor Blue Air.

Premierul a convocat marți seara celula de criză la nivelul Guvernului, după ce compania Blue Air a anunțat suspendarea zborurilor până luni, 12 septembrie.

Românii blocați în străinătate după suspendarea zborurilor Blue Air vor fi aduși acasă cu avioane Tarom

Românii care au rămas blocați în străinătate după suspendarea zborurilor Blue Air vor fi aduși acasă cu avioane Tarom, a anunțat marți seara Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului, conform antena3.ro.

„Pot să vă anunț că a fost activat un număr unic al call center-ului gestionat de ministerul Afacerilor Externe. Este un număr la care cetățenii aflați pe aeroporturi din afara ţării noastre pot semnala prezența şi pot solicita asistenţă consulară şi, de asemenea, pot solicita sprijin pentru a ajunge acasă.

Astfel, pasagerii pot solicita ajutor la secțiile consulare ale României, dar și la numărul 0040751084537 din cadrul call centrului MAE.

După ce vor fi centralizate datele, aeronavele Tarom vor fi pregătite să efectueze zborurile necesare pentru ca românii de peste graniță să ajungă în siguranță acasă”, a mai spus Dan Cărbunaru.

„Cetățenii români aflați în străinătate, afectați de anularea recentă a zborurilor companiei Blue Air, își pot notifica situația și se pot adresa Ministerului Afacerilor Externe fie contactând cea mai apropiată misiune diplomatică sau oficiu consular al României din statul în care se află (click pe link pentru datele de contact https://econsulat.ro/Home/DateDeContact), fie contactând Centrul de Contact și Suport pentru Cetățenii Români din Străinătate (CCSCRS), telefonic la numărul de mobil 0040751084537 sau prin email la adresa [email protected]

Important! În cazul grupurilor de turiști, este recomandat ca o singură persoană să contacteze personalul consular, informațiile obținute de aceasta urmând a fi diseminate și celorlalți cetățeni români din grup”, se arată în comunicatul emis de Serviciile Consulare .

Blue Air a anunţat că se vede obligată să sisteze toate zborurile programate pentru plecare de pe aeroporturile din România

Blue Air a anunțat că din cauza unei situații „neprevăzute”, constând în poprirea tuturor conturilor de către Ministerul Mediului, compania se află în imposibilitatea achitării costurilor curente, necesare pentru operarea zborurilor zilnice, motiv pentru care se vede obligată să sisteze toate zborurile programate pentru plecare de pe aeroporturile din România, până luni, 12 septembrie 2022.

Blue Air a anunțat marți că din cauza unei situații „neprevăzute”, constând în poprirea tuturor conturilor de către Ministerul Mediului, compania se află în imposibilitatea achitării costurilor curente, necesare pentru operarea zborurilor zilnice, motiv pentru care se vede obligată să sisteze toate zborurile programate pentru plecare de pe aeroporturile din România, până luni, 12 septembrie 2022.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS