O veveriță cu trei dungi, specie întâlnită des în India, a călătorit mii de kilometri pe un vas până la Aberdeen, în Marea Britanie, informează Descoperă.ro.
Organizația caritabilă North East Wildlife and Animal Rescue Centre (New Arc) a fost chemată în ajutor atunci când vasul offshore a ajuns la Aberdeen săptămâna trecută.
Se pare că veverița, care a fost botezată Zippy, este sănătoasă, iar acum se fac eforturi pentru a-i se găsi un nou cămin.
Keith Marley, reprezentanta organizaţiei caritabile, a declarat: „Bineînțeles că răspunsul a fost da (că putem avea grijă de ea – n.r.) și, aproximativ o oră mai târziu, au sosit cu veverița într-un transportor pentru animale de companie”.
„Trebuie să recunoaștem că nu avem foarte multe cunoștințe despre veverițele indiene, așa că am folosit timpul dintre apel și sosirea sa pentru a ne documenta rapid. India are peste 40 de specii diferite de veverițe, de la veverițe de pământ la veverițe zburătoare uriașe. (…) La sosire, noul nostru vizitator a fost transferat într-o cușcă mai mare, unde a putut fi evaluată starea sa. Era, într-adevăr, o veveriță Palm sau veveriță cu trei dungi, foarte în formă și activă și mai rapidă decât un glonț, ceea ce i-a adus numele de Zippy”.
Veverița s-a acomodat rapid în adăpost.
Marley a adăugat: „Deși stresată inițial și după ce a supraviețuit călătoriei sale de trei săptămâni pe ocean, Zippy s-a liniștit acum și mănâncă foarte bine. Acum trebuie să-i găsim un cămin permanent. Căutăm o grădină zoologică care să o primească, dar, într-o lume ideală, ne-ar plăcea să urmăm propriile noastre principii de salvare și eliberare și să o readucem în mediul său natural”.