Un bărbat din Vişeul de Sus a murit după ce a căzut dintr-un copac, de la o înălţime de cinci metri. Salvatorii montani, care au ajuns la locul accidentului în cel mai scurt timp, nu au mai putut face nimic pentru el, a informat, vineri, directorul Serviciului Public Judeţean – Salvamont Maramureş, Dan Benga, citat de Agerpres.
„Alerta a fost dată pe numărul unic 112 de un tânăr care a găsit bărbatul căzut în stare de inconştienţă. Din păcate, bărbatul în vârstă de 73 de ani a decedat”, a spus Dan Benga.
„Cadavrul a fost transportat la morga spitalului în vederea efectuării necropsiei, iar poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea condiţiilor concrete în care s-a produs evenimentul şi cauzei decesului”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Anca Pop.

