5.1 C
Craiova
sâmbătă, 6 decembrie, 2025
Știri de ultima orăLocalGorjArhivarul Casei de Pensii Gorj, găsit spânzurat în instituție

Arhivarul Casei de Pensii Gorj, găsit spânzurat în instituție

Arhivarul Casei de Pensii Gorj a fost găsit spânzurat luni dimineață, în sediul instituției.

Bărbatul, care era unul dintre cei mai vechi angajați, a fost găsit luni dimineață de către un coleg care venise la serviciu și care a sunat imediat la 112.

La fața locului a fost solicitat un echipaj medical, care a efectuat manevrele de resuscitare, fiind constatat decesul bărbatului, în vârstă de 53 de ani.

În urma examinării preliminare a suprafeței exterioare a corpului acestuia, nu au fost identificate urme vizibile de violență.
Corpul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii, cu exactitate, a cauzei decesului.

Polițiștii continuă cercetările pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă. Potrivit reprezentanților Casei de Pensii Gorj, bărbatul își luase câteva zile de concediu.

Nu se știe de ce a revenit la locul de muncă și a comis gestul respectiv. Nu a lăsat nici un bilet de adio și nu ar fi avut vreo problemă.

Bărbatul era căsătorit şi avea doi copii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS