20.9 C
Craiova
miercuri, 16 iulie, 2025
Știri de ultima orăEvenimentAccident între un autocar cu ucrainieni care se întorceau acasă și un TIR

Accident între un autocar cu ucrainieni care se întorceau acasă și un TIR

Un autocar în care se aflau 76 de cetățeni ucraineni, între care 29 de copii, care venea din Bulgaria și se îndrepta spre Ucraina a intrat în coliziune cu un TIR, pe drumul european E 85, în localitatea băcăuană Dumbrava, informează Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Ema Tereş, a declarat că accidentul s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă, iar la faţa locului au fost trimise patru echipaje de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean, precum şi un echipaj SMURD şi o echipă de descarcerare.

„Echipajele medicale au preluat un adult şi un minor cu traumatisme minore”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău.

Pasagerii au fost preluaţi de un alt autocar, un microbuz de la ISU Bacău şi un microbuz de la ISU Neamţ şi au fost transportaţi până la Siret.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS