36.7 C
Craiova
duminică, 13 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateUn adolescent s-a înecat într-un canal în Giurgiu

Un adolescent s-a înecat într-un canal în Giurgiu

Un adolescent, de 17 ani, din municipiul Giurgiu, s-a înecat, vineri seară, în Canalul Plantelor de la marginea oraşului Giurgiu, în timp ce se afla cu prietenii la scăldat, informează Agerpres.

”În această după-amiază, ISU Giurgiu a fost solicitat să intervină pentru căutarea unui băiat, în vârstă de 17 ani, care a intrat în Canalul Plantelor şi nu a mai ieşit la suprafaţă.

Din primele informaţii, acesta se afla la scăldat împreună cu mai mulţi prieteni.

La faţa locului s-au deplasat scafandrii, cu ambarcaţiunea din dotare, o autospecială de stingere dotată cu accesorii specifice de salvare şi o ambulanţă SAJ”, a declarat purtătoarea de cuvânt a ISU Giurgiu, Nicoleta Beianu.

După aproximativ zece minute de la sosirea scafandrilor, băiatul a fost găsit pe fundul apei şi scos la suprafaţă de către aceştia.

Echipajele SMURD şi SAJ au efectuat aproape o oră manevre de resuscitare în încercarea de a-l resuscita pe băiat, dar acesta nu a putut fi salvat şi medicul de pe ambulanţa SAJ Giurgiu a declarat decesul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS