-4.5 C
Craiova
duminică, 11 ianuarie, 2026
Știri de ultima orăActualitatePutin a vizitat un spital în care se află soldați ruși răniți în Ucraina

Putin a vizitat un spital în care se află soldați ruși răniți în Ucraina

Președintele rus Vladimir Putin a vizitat miercuri un spital în care se află soldați ruși răniți, prima astfel de vizită făcută trupelor sale în cele peste trei luni de la declanșarea războiului din Ucraina.

Președintele rus Vladimir Putin a vizitat Spitalul Clinic Militar Central și s-a întreținut cu militarii internați aici, relatează RIA Novosti.

”Șeful statului a vorbit cu răniții participanților la operațiunea specială din Ucraina. În plus, Putin s-a întâlnit cu personal medical, care l-a asigurat că nu sunt probleme cu echipamentele și medicamentele. La eveniment a participat şi ministrul Apărării Serghei Şoigu”, relatează RIA Novosti.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov a precizat miercuri că Putin a avut mereu intenția să viziteze soldații ruși răniți, dar că abia acum i s-a eliberat suficient calendarul pentru a-i permite acest lucru.

Putin nu intenționează să viziteze și soldații ruși de pe front

La jumătatea lunii martie Kremlinul declara însă că Putin nu intenționează să viziteze și soldații ruși de pe front și nu a anunțat până în prezent că președintele rus ar fi revenit între timp asupra deciziei, conform HotNews.

Ultimul bilanț publicat miercuri de Ucraina afirmă că rușii au pierdut aproape 29.500 de militari de la declanșarea invaziei pe 24 februarie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS