16.2 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAtacatorul de la metroul din New York a mai fost arestat de nouă ori începând cu 1990

Atacatorul de la metroul din New York a mai fost arestat de nouă ori începând cu 1990

New York-ul si-a găsit liniştea. Frank James, atacatorul de la metroul din Brooklyn, a fost prins şi este în custodia poliţiştilor. Tânărul care l-a identificat a devenit eroul tuturor. James, care are 62 de ani, și-a început cariera infracțională în 1990, fiind arestat de nouă ori până acum, informează Observatornews.

După mai bine de 24 de ore, autorul atacului de la metroul din Brooklyn a fost încătuşat. 

Frank R. James, un afro-american în vârstă de 62 de ani, a fost prins de poliţie în faţa unui magazin din East Village.

Bărbatul care l-a identificat pe atacator, Zach Tahhan, un sirian de 21 de ani, a devenit eroul newyorkezilor. 

„Am văzut poliţia, i-am chemat, le-am spus „Veniţi să îl luaţi! El este bărbatul!“. Oamenii au crezut că sunt nebun, dar ştiam clar că el este şi că dacă nu va fi prins ar putea încerca să omoare lumea în continuare”, a declarat Zach Tahhan.

Tânărul a fost aplaudat minute în şir de oamenii adunaţi în jurul lui. Mulţi spun că ar merita să primească 100.000 de dolari, dublul recompensei promise de autorităţi pentru prinderea atacatorului.

Dacă va fi găsit vinovat, Frank James îşi va petrece restul vieţii în închisoare

Atacatorul a fost arestat în trecut de nouă ori, atât în New York, cât şi în New Jersey.

Încă din 1990 a fost acuzat de acte sexuale criminale, falsificarea actelor sau furt. 

„Biroul meu este pregătit să dovedească, fără nicio urmă de îndoială, că Frank James a săvârşit, în cunoştinţă de cauză, fără autorizare şi fără permisiune legală, un act periculos cu arma letală cu intenţia de a omorî şi răni pasagerii”, a declarat Breon Peace, procuror al statului New York.

James a devenit cunoscut pentru canalul său de Youtube, „Prophet of the Truth 88”. Posta videoclipuri lungi cu tirade întregi la adresa unor grupuri minoritare sau a primarului New York-ului, Eric Addams. Pentru problemele psihice de care suferă a dat vina pe clinicile în care ar fi fost tratat necorepunzător. Pe pagina sa de Facebook ameninţa că va împuşca lumea.

Dacă justiţia va stabili că e vinovat, Frank James ar putea să-şi petreacă tot restul vieţii în închisoare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS