9.4 C
Craiova
vineri, 20 martie, 2026
Știri de ultima orăSanatateDr. Leontina Șurtea a fost premiată în cadrul galei ,,I Success Awards” – Romanian Edition

Dr. Leontina Șurtea a fost premiată în cadrul galei ,,I Success Awards” – Romanian Edition

Medicul ginecolog Leontina Șurtea a fost distins cu premiul pentru „Excelență în Medicină Materno-Fetală” în cadrul galei I Success Awards, organizată pe 5 aprilie 2022. Ceremonia a fost dedicată succesului din antreprenoriatul românesc.

„Unul dintre cei mai cunoscuți medici de obstetrică ginecologie din România, specializat și în medicina materno-fetală, cea dedicată gravidelor cu complicații în sarcină, a fost alături de noi. Doamna Leontina Șurtea este doctor în științe medicale, un OM în slujba OAMENILOR. De-a lungul carierei, a colaborat cu experţi ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, a făcut posibilă apariţia uneia dintre primele cărţi dedicate contracepţiei din România, a publicat ea însăşi peste 80 de articole şi 16 volume şi, mai presus de toate, a făcut posibile miracole în sălile de naşteri. De aproape un deceniu, este parte din echipa primei maternităţi private din Craiova, Spitalul Madonna Maria, locul în care mii de mame fericite au ales să îşi aducă pe lume copiii. Am avut onoarea să o invităm alături de noi pe doamna doctor Leontina Şurtea, căreia i-am înmânat premiul pentru EXCELENŢĂ ÎN MEDICINA MATERNO-FETALĂ”, au transmis organizatorii galei.

33 de poveşti de succes au fost premiate

I Success a oferit distincţii unor modele de bună practică în domenii diverse, precum construcții, beauty, crypto, medicină, social media, mass media, wellness, muzică și modă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS