Zilele trecute, rascolind prin videocasetele mele, am gasit una pe care erau inregistrate imagini din timpul Revolutiei; si de pe strazile Craiovei, cât si de pe ecranul televizorului, proaspetii emanati ne indicau cum sa gândim si ce sa credem. Era emotionant insa entuziasmul oamenilor de pe strazi. Care se considerau lei si savurau farmecul libertatii. Sau soimi, care acum puteau gusta taria inaltimii cerului. Sau cerbi, liberi sa zburde pe nesfârsitele câmpii. Dar ce-a ramas din toate aceste vise? Am regasit o imagine plastica a situatiei actuale vizitând micutul colt zoologic din parc. Leii erau jigariti, iar dorinta lor de libertate era anulata de grosimea gratiilor de fier. Cerul nesfârsit al soimilor s-a redus la peretii unei custi. Câmpiile nesfârsite ale cerbilor s-au comprimat la un tarc ingust, unde, din când in când, li se arunca un brat de fân. In groapa lui, mândrul urs carpatin, botezat Biju, se ridica in doua labe, cersind o bucata de pâine trecatorilor. Totusi, toate acestea mi se pareau insuficiente pentru a zugravi metaforic situatia de azi; lipsea reprezentarea zoomorfa a responsabililor. Ghidându-ma dupa miros, am descoperit sectorul cu porci.
Cred ca am gresit acuzând mereu trecutul apropiat; caci cei care ne conduc de 16 ani nu numai ca au preluat toate racilele comunismului si le-au dezvoltat multilateral, dar au si distrus putinele lucruri care erau totusi bune; invatamântul este doar un exemplu.
Si totusi lamentarile, continua stare plângacioasa, transferul responsabilitatilor in alte parti nu sunt o solutie.
Ni se propune prin presa, ca o unica solutie, „generatia asteptata“. Am parcurs si eu nominalizarile si nu mi-am putut da seama de cine e asteptata; de mine nu. E un fel de al treilea esalon care sa-l inlocuiasca pe al doilea. Eu as prefera o generatie desteptata.
O cale sigura pentru schimbari ar fi presiunile sociale, legale si democratice. Dar majoritatea populatiei e formata din tarani si pensionari, oameni respectabili si venerabili, dar inerti din punct de vedere social. Muncitorimea, o forta sociala importanta, este anesteziata de lideri sindicali, in mare parte supusi intereselor lor de imbogatire si parvenitism politic. Intelectualii, ca peste tot, sunt oportunisti, divizati si preocupati de interese personale (sporuri salariale, bonuri de masa etc.) si nu de interesele generale. Desi, intelectuali fiind, stiu, sau ar trebui sa stie, ca interesul particular trebuie sa fie o parte a interesului general.
Starea de confuzie in care ne aflam este perfect oglindita in lista cu cei mai mari români. Nu critic nici initiativa, nici preferintele cetatenilor. Dimpotriva, aceasta actiune este foarte utila, fiindca ne arata cum suntem, ce gândim (sau nu gândim), ne dezvaluie nivelul intelectual si moral real la care ne aflam.
Continuu totusi sa visez la o oarecare normalitate. Când nu vor mai exista atâtea certuri intre politicieni, pentru a demonstra care e cel mai bun: in realitate, deosebirile calitative la vârful politicii românesti sunt nesemnificative. Când nu vor mai exista prietenii sau rudenii intre infractori si magistrati. Când celor a caror singura valoare sunt banii, strânsi in conditii nebuloase, nu li se va permite orice: defrisari de parcuri, constructii oricum si oriunde, iertari de impozite etc. Când fiecare va raspunde de ce face. Când infractorii de grad inalt, marii datornici, vor fi si ei cercetati in arest, nu numai oamenii saraci si batrâni. Când nu se va fura, ca acum, un milion de dolari pe zi minimum, ci va mai scade macar la 900.000. Când se vor confisca bunurile nejustificabile, asa cum comunistii le-au confiscat pe cele justificabile.
Atâta timp cât macar unele din aceste lucruri nu vor fi satisfacute, eu nu pot simti ca tara mea este cu adevarat a mea.
Singurul lucru responsabil si de bun-simt pe care il putem face este sa identificam acei oameni politici care incearca sa faca totusi ceva; ii putem identifica usor prin faptul ca sunt printre cei mai terfeliti. Si chiar daca acest ceva este imperfect, insotit de fanfaronada, cu iz de vodevil, si de dimensiuni reduse, trebuie totusi sa-i sprijinim. Si sa tinem cont de faptul ca eforturile sau intentiile lor sunt puternic frânate si boicotate de hahalerele noastre nationale.
Fiintele pe care le-am invocat la inceput erau animale; ele nu pot gândi ca sa identifice cine le-a construit gratiile, custile, tarcurile si cum ar putea scapa de ele. Dar noi nu putem gândi? Sau nu vrem? Nu putem sesiza ca nu noi suntem animale, ci cei care ne-au adus in starea aceasta?
