Știri de ultima orăActualitateHotel „Sport” e gata de 2 ani, dar încă stă închis

Hotel „Sport” e gata de 2 ani, dar încă stă închis

Hotelul „Sport” modernizat cu bani de la stat, fiind în admnstrarea Clubului Sportiv Pandurii din subordinea Ministerului Sporturilor, este în continuare închis, deși e modernizat.

Hotelul era folosit pentru cazarea sportivilor din cadrul Clubului Pandurii și aducea venituri prin cazarea de terți. De doi ani de zile nu se găsește o sumă de bani pentru finalizarea investiției, iar sportivii se cazează pe unde pot. În plus, în ultimele ierni unitatea de cazare nu a fost încălzită și nu este exclus ca lucrările să înceapă să se degradeze, dacă hotelul va sta în ger și în iarna care urmează.

Suma necesară pentru finalizarea investiției la unitatea de cazare a statului este de circa 80.000 de lei. Este nevoie de un sistem de detecție a fumului și avertizare în caz de incendii. Numai dacă vor achiziționa și instala sistemul respectiv se va putea obține autorizația necesară de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Gorj, mai ales că hotelul este înglobat în Stadionul Municipal.

Modernizările au costat 1,8 milioane de lei

Pentru că nu este disponibilă suma de 80.000 de lei, sunt puse în pericol lucrări de modernizare în valoare de 1,8 milioane de lei. Toate camerele au fost reabilitate, inclusiv băile. A fost achiziționată o centrală termică nouă și parterul clădirii a fost recompartimentat.

Din păcate, baza de cazare este indisponibilă: „Noi am tot solicitat bani Ministerului de resort și nu am mai primit. Nu arm ai fi o sumă atât de mare, dacă ne raportăm la investiția totală. Fără sistemul de detecție respectiv nu putem să funcționăm și există riscul să fim închiși imediat, dacă pornim unitatea fără aviz de la ISU. Este păcat că o să înceapă să se degradeze camerele pentru că riscăm să intrăm din nou în iarnă cu unitatea neîncălzită.

Încă mai este vremea bună și avem timp să facem acele ultime lucrări. Sper să ne fie aprobată până la urmă acea diferență de 80.000 de lei, să putem să deschidem hotelul sportivilor”, a declarat Miha Prunariu, președintele Clubului Sportiv Pandurii Târgu Jiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS