FRF a decis ca returul Diviziilor B si C sa inceapa simbata
Dupa Armand Malaele, un alt fotbalist al Extensivului, Danut Voicila, a parasit gruparea olteana. Dupa ce a absentat de la antrenamentele de luni, Voicila a venit ieri-dimineata in Banie si a anuntat ca prefera sa joace la echipa din orasul sau natal, Rulmentul Alexandria. Mijlocasul care a mai jucat si la Otelul Galati si-a achitat datoriile catre coechipierii sai de la Extensiv si si-a luat ramas bun. Voicila considera ca, pentru cariera sa, este mai bine sa joace titular in Divizia C decit sa fie rezerva la Extensiv. Tatal fotbalistului, FloreaVoicila (fost international, cu doua selectii in echipa reprezentativa, desi nu a jucat niciodata in Divizia A), este vicepresedintele echipei Rulmentul Alexandria, ocupanta locului secund in seria a patra a Diviziei C. Plecarea lui Voicila nu este considerata ca o pierdere pentru Extensiv, mai ales ca el a jucat doar in citeva meciuri pentru echipa pregatita de Sorin Cirtu.
Desi a fost chemat de oficialii Extensivului pentru a veni in Banie pentru o runda de discutii, Armand Malaele a ramas si ieri acasa, in Tirgu Jiu. Contactat ieri telefonic, „Armando“ a spus: „Nu are rost sa ma intorc la Extensiv. Vreau sa joc la o alta echipa. In acest moment, am oferte de la Astra, Laminorul Roman si Pandurii. Astept sa vad daca patronii Extensivului vor intelege situatia mea si imi vor da dezlegarea.“ Astazi, Malaele este asteptat in Banie pentru o discutie cu conducerea clubului. In urma acestei intilniri, daca Malaele va veni totusi sa discute cu oficialii Extensivului, se va hotari soarta capriciosului mijlocas ofensiv. Oficialii gruparii din Parcul „Romanescu“ sint hotariti sa-l suspende pe Malaele pe o perioada nelimitata si, de asemenea, sa-l penalizeze drastic financiar.Varianta dorita de Malaele – transfer la o alta echipa – nu este agreata sub nici o forma de conducatorii divizionarei B craiovene.
De la antrenamentul de ieri al Extensivului a lipsit atacantul Eugen Neagoe, care acuza dureri de spate. Sint totusi sanse ca „Geana“ sa fie refacut pina la meciul cu Politehnica Timisoara. Nu acelasi lucru se va intimpla cu atacantul Adi Musat, care are un program separat de pregatire.
Desi s-a vorbit destul de mult despre o posibila aminare a returului Diviziilor B si C, din cauza faptului ca numeroase echipe nu si-au obtinut certificatele de identitate sportiva, FRF a decis ieri ca prima etapa din partea a doua a campionatului sa se desfasoare simbata. FRF a luat aceasta hotarire dupa ce Ministerul Tineretului si Sportului a prelungit termenul de obtinere de catre cluburi a certificatului de identitate sportiva pina pe 30 aprilie.