Cele 86 de case care pâna in urma cu câteva luni erau lasate in paragina sau erau parasite, in comuna doljeana Macesu de Sus, sunt acum ocupate de sinistrati. Sensibilizati de tragedia familiilor care au ramas fara acoperis deasupra capului, multi dintre localnici isi impart locuintele cu sinistratii.
Focar de infectie. Asa s-ar putea descrie pe scurt conditiile din satele doljene prin care Dunarea a facut ravagii, acoperind si distrugând locuintele a mii de oameni. Aerul este irespirabil, insectele roiesc, iar santurile si strazile sunt invadate de broaste, serpi si sopârle. Localnicii s-au obisnuit, pentru ei nimic nu mai pare iesit din comun. Unii s-au intors deja la gospodariile lor, iar altii asteapta retragerea apelor in totalitate pentru a pleca la ei „acasa“.
Sensibilizati de situatia vecinilor lor, aflati la doar câtiva kilometri distanta, locuitorii din Macesu de Sus au sarit in sprijinul sinistratilor. Nu a existat aproape nici o gospodarie in care sa nu fi fost primit cel putin un sinistrat, cu familia lui si o parte din lucrurile salvate din locuintele inundate. Toti si-au deschis portile pentru a-si adaposti rudele sau vecinii. 1.300 de sinistrati au fost cazati in Macesu de Sus. Dintre acestia, in prezent mai sunt doar 420. Au venit din toate localitatile vecine si au cerut ajutor si adapost: din Bistret, Plosca, Sapata si Macesu de Jos. Ion Chirea este un barbat in vârsta, cu o gospodarie si o casa modeste, dar care nu a inchis portile când sinistratii i-au solicitat adapost. „Am primit o familie din Macesu de Jos in casa mea. Au venit cu toale, cu bucatele salvate de prin patule. Doua saptamâni le-am oferit adapost si dupa puterile mele am incercat sa ii ajut. Mi se rupea sufletul când ii vedeam ca nu isi gasesc locul, nu stateau nici cinci minute linistiti fara sa nu vorbeasca despre casa lor, fara sa nu intrebe daca nu cumva apa s-a mai retras. De-abia i-am convins sa nu se intoarca acasa, plângeau si doreau sa ajunga in gospodaria lor, sa vada daca a mai cazut vreun perete. Suntem speriati ca ne vom imbolnavi, miroase ingrozitor si au aparut si tântarii. Peste tot se aud broastele, iar serpii iti trec peste picioare. Unele case s-au umplut si de sobolani“, a povestit Ion Chirea.
In localitatea Macesu de Sus au existat familii care au primit in casa lor chiar si patru sau sase familii de sinistrati, cu animale, lucruri, nutreturi. „Am primit la noi in casa doi batrâni, sot si sotie, si o familie formata din cinci persoane: doi copii, parintii si bunicul, desi noi suntem oameni saraci si cinci in familie. Din ce gateam pentru copilasii nostri le ofeream si lor sa manânce pentru ca nu puteau sa traiasca doar din pâinea si conserva primite de la stat“, a spus Ion Stoica, locuitor din comuna Macesu de Sus.
A crescut pretul caselor
Daca pâna acum doua luni in localitatea Macesu de Sus existau numeroase case nelocuite, in prezent toate sunt ocupate. Cele 86 de case – unele dintre ele aflate in paragina de ani buni, altele, gospodarii instarite, dar ai caror proprietari se mutasera de mult la oras – sunt toate ocupate. Oameni din locurile inundate, joase, de lânga Dunare, speriati de nenorocirea care s-a abatut asupra lor, au decis sa se mute in alte sate. „Nu mai exista casa care sa nu fie locuita de câte un sinistrat. Opt dintre ei au decis chiar sa si le cumpere, iar proprietarii, profitând de disperarea oamenilor, au cerut preturi mult mai mari decât cele la care se vând de obicei in zonele astea. Daca o casa se vindea cu 50, maximum 100 de milioane, acum au avut preturi si de 300 de milioane de lei“, a mentionat Gheorghe Bece, primarul comunei Macesu de Sus.
„M-am mutat in curtea bisericii, dormeam pe pamânt, dar au venit si m-au gonit si de aici“
Mai putin primitori si sensibilizati de necazurile vecinilor aflati la câteva case departare de ei au fost, din cele povestite de sateni, locuitorii din Plosca. Aici exista numeroase case la care apa nu a ajuns. Sunt insa si familii care nu mai au nimic: casele le-au cazut, lucrurile si agoniseala de o viata s-au dus pe apa sâmbetei. „Aveam casa asezata chiar la curba din capul satului. O parte din peretii casei mi-au cazut, in orice moment astept sa se prabuseasca de tot. Si acum, apa este de un metru si jumatate si nu pot ajunge la ea decât cu barcile armatei. Nu s-a oferit nimeni sa ma ajute. Am stat vreo doua zile pe la o ruda, apoi mi-a spus sa-mi caut in alta parte. M-am mutat in curtea bisericii, dormeam pe pamânt, dar au venit si m-au gonit si de aici, zicându-mi ca nu am voie sa stau, sa nu cumva sa sparg biserica. Acum, stau la Ion Popa si dorm in curtea lui. Mi-a dat intr-adevar toale, dar omul nu are unde sa ma culce si dorm afara. Manânc ce primesc din ajutoare, ma duc din trei in trei zile sa iau pâinea, conservele si pachetul de biscuiti. Am inghetat intr-o noapte atât de rau, ca nu ma mai puteam ridica. Ma rugam sa mor, pentru ca eu nu mai traiesc sa ma vad iar cu casa“, a povestit Mihai Dumitru, de 61 de ani, din comuna Plosca.
