„Iribar“ s-a nascut pe 13 mai, având aceeasi zi de nastere cu regretatul golgheter al Universitatii, Ion Oblemenco.
Oltean get-beget, Mircea Irimescu (foto) s-a format in curtea Universitatii, iar debutul in echipa mare s-a produs in 1976, intr-un meci cu Poli Iasi, antrenor fiind Titi Teasca.
– Pentru tine a fost, intr-un fel, povara faptul ca ai fost nascut in aceeasi zi cu „tunarul“ Ion Oblemenco, 13 mai?
– Nu. In primul rând, 13 mi-a purtat noroc. De ce povara? Cred ca a fost o coincidenta placuta: „tunarii“ Craiovei s-au nascut in aceeasi zi, 13 mai. Amândoi am fost stângaci, forta am avut amândoi.
– Doar ca Oblemenco a fost golgheterul campionatului in patru editii!
– A, da, ce-i al Cezarului trebuie sa-i dam lui… Oblemenco! A fost un atacant de temut, un jucator simbol al Craiovei. Eu am fost folosit pe mai multe posturi, acolo unde era nevoie de mine: fundas, mijlocas, atacant. Numai portar n-am fost… Am debutat ca extrema stânga! Am jucat de toate. La Kaiserslautern, de exemplu, am fost fundas central deoarece era accidentat Tilihoi.
– Cum l-ai caracteriza pe Teasca? Antrenor dur, care nu tinea cont de personalitatea jucatorului?
– Da, asa a fost. Dar noua, celor tineri, ne-a prins bine asta. Chiar daca te alerga cu sacii cu nisip in spate, n-a fost rau pentru jucatori. Te muncea, cu alte cuvinte. El nu facea insa diferenta intre unul tânar – ca mine sau Geolgau – si unul la apus de cariera – Oblemenco, de exemplu. El a aplicat tuturor acelasi regim de pregatire, aceeasi intensitate. Le impunea lui Oblemenco, Deselnicu si Taralunga acelasi tip de antrenamente ca si celor tineri. Taralunga avea probleme cu spatele, Oblemenco si Deselnicu aveau o vârsta, deci nu toti puteau face la fel. Exigenta lui insa era la fel. Ei, aici cred ca a gresit.
– Cum ai caracteriza acele antrenamente ale lui Teasca prin prisma antrenorului Irimescu de acum?
– Antrenamentele lui au fost bune, doar ca acum s-a schimbat modul de exprimare. Exemplu? Nu se mai joaca cu doua vârfuri, ci cu doi atacanti. Vârfuri sunt… „Omu“, „Negoiu“!
„La Euro ’84 am fost nedreptatit“
– Cele mai faste sezoane ale Universitatii, in plan european, au fost ’81/’82 si ’82/’83. Cum au fost acei ani pentru Irimescu?
– Am confirmat, asta-i raspunsul exact. Mi-am facut datoria, atât cât am fost solicitat. Am capatat incredere si, mai mult, in 1984, am fost selectionat si pentru Euro ’84. Am debutat in echipa nationala in 1983, dupa sezonul reusit al „Craiovei Maxima“ in UEFA ’82/’83. Am debutat cu gol, in amicalul Polonia – România, 2-2, disputat la Wisla. Euro ’84 ar fi putut insa sa insemne mult pentru mine.
– Ai fost mai putin folosit la Euro ’84!
– Am fost nedreptatit, acesta-i adevarul. N-am jucat nici un minut in partidele cu Spania si RFG. Au jucat altii (Dragnea, Zare), iar in ultimul meci de la CE, România – Portugalia 0-1 (0-0), Lucescu m-a inlocuit imediat dupa pauza, desi jucasem foarte bine pâna atunci?! Explicatia lui Lucescu a fost destul de puerila, anume ca luasem un cartonas galben si ca, chipurile, i-a fost frica sa nu-l iau si pe al doilea. In acel meci cu Portugalia, meci important, s-a apelat la aproape toti oltenii din lot. Doar in poarta a fost preferat Moraru in locul lui Silvica.
