Avem un talent deosebit de a ne balacari unii pe altii; e de ajuns un singur motiv pentru a declansa voluptatea acuzatiilor reciproce. Care, mai nou, pentru a avea pondere sporita, sunt considerate motivate politic. Ceea ce este mai nostim este faptul ca pentru fiecare parte care balacareste pe altii exista suficiente motive ca sa fie supusa aceluiasi tratament. Recent, discopatia prezidentiala a generat un uragan de actiuni verbale, motivate adesea prin patriotism. Nu-l acuz si nici nu-l disculp pe Basescu (si el, mare amator de replici „picante“), dar parca existau lucruri poate mai importante de discutat. Nu pot sa nu remarc, cu necesara obiectivitate, doua voci distonante in raport cu manifestarile cvasigenerale. Cele ale lui Sorin Oprescu si Adrian Nastase, care si-au exprimat opiniile echilibrate cu eleganta, moderatie.
Un prieten scriitor, intors recent de la Paris, imi spunea ca aceeasi atmosfera tensionata si dominata de dispute continue caracterizeaza comunitatea intelectualilor români de acolo.
Ma intreb cum toate acestea pot contribui la o imagine favorabila a românilor si României in afara tarii? Este drept ca, prin munca si seriozitate, multi din cei aflati in diaspora au aratat ca mai exista si români de calitate; dar opinia aceasta se refera mai mult la cei din afara tarii. Multi români din diaspora duc dorul tarii si ar dori sa ajute la formarea unei imagini favorabile ei; dar, pentru aceasta, ar trebui ajutati de autoritatile noastre. Care insa manifesta aceeasi opacitate ca si inainte.
Cu multi ani in urma am cunoscut persoane care, desi plecate de zeci de ani din tara, continuau sa simta româneste. Unul din acestia era profesorul Bazil Lepadat, care preda la Universitatea Nationala un curs de literatura româna. Sotia sa, Anna Moreli, italiana de origine, nume cunoscut in domeniul artelor plastice, vorbea perfect româna si avea un doctorat cu o teza despre Eminescu. Cei doi fii vorbeau limba româna pe care au invatat-o si sotiile lor, mexicane de origine.
O figura pitoresca si foarte cunoscuta in mediile intelectuale si universitare din Belgia a fost Michel Steriade. Era conferentiar la Universitatea din Liege, unde tinea cursuri de literatura româna, care era si tema unui ciclu de emisiuni radiofonice. Infiintase „Journal roumain des Poets“, scrisese opt carti despre România si mai avea un restaurant in Louvain, unde colegii mei matematicieni belgieni m-au dus intr-o dupa-amiaza. Am intrat in restaurant, foarte cunoscut in Belgia. In geamul restaurantului, ca si peste tot in interior, carti vechi românesti, obiecte populare, scoarte, icoane. Mi-a dat lista cu felurile de mâncare, pe care o am si acum; remarc „oufs russe a la roumain“. (Ce diferenta fata de restaurantul in stil românesc din Bruxelles al lui Damian Luca, fiul marelui naist, care se intitula „Restaurant russe“). Steriade mai servea la masa, mai cânta vechi melodii românesti, acompaniindu-se la pian. La plecare, mi-a pus in fata un registru, in care notau impresii românii care treceau prin restaurantul lui. Am scris si eu, tocmai sub impresiile lui Nicu Ceausescu. „Ah, ce bine este când pe drumuri ninse/Intâlnesti o casa cu lumini aprinse/Un hogeag din care iese intruna fum/Când te prinde iarna, calator pe drum/Si ce bine-i când, in tara straina/Intâlnesti un om cu inima româna“. Steriade s-a apucat sa citeasca clientilor spunând in franceza „iata ce mi-a scris prietenul meu“. Am incercat sa-i spun ca primele patru versuri sunt de Topârceanu, dar el mi-a replicat sa tac, caci el trebuie sa-si câstige banii.
…………………………………
Mi-am amintit de acestea, ca si de multe altele, citind pe internet un mesaj din America, al unui fost student, un om minunat. Si care vrea sa ajute si el tara, in felul lui delicat si modest. Vrea sa infieze un copil din orfelinatele noastre, dar nu stie cum sa faca, deoarece se teme ca oficialitatile române ii vor pune piedici. Ma roaga sa-l ajut, dar nu stiu cum.
Poate cineva dintre dumneavoastra sa-l ajute?
