Zeci de case din localitatile Cârna, Macesu de Jos si Plosca au fost luate de ape, iar de duminica sute de oameni au luat calea pribegiei si si-au lasat casele in voia sortii. Drumul National 55A, dintre Calafat si Bechet, a fost inchis circulatiei.
Satul Plosca din comuna Bistret a fost inconjurat de apele Dunarii, iar peste 220 de gospodarii au fost inundate, casele prabusindu-se ieri una câte una. Oamenii vin sa-si mai ia câte ceva de prin gospodarii, dar nu intârzie de frica sa nu cada casele pe ei. „Din cele 1.100 de suflete, câte locuiau in Plosca, cred ca au mai ramas aproape 200, cei care au casele mai pe deal. Ceilalti si-au luat tot ce aveau si au plecat pe la rude ori in taberele de sinistrati“, a declarat Constantin Raicea, primarul din Bistret.
Cei care si-au parasit casele si nu au avut rude in apropiere, in jur de 25 de oameni, au fost cazati in Caminul Cultural din comuna Bârca. „Apa imi batea la geam si am fugit. Pentru ca sunt batrâna si bolnava nu am asteptat sa mi se spuna de doua ori si i-am lasat sa ma ia. Acum, ce o vrea Dumnezeu“, povestea Constantina Balaci, o batrâna adapostita in caminul din Bârca.
Tot aici se refugiasera Adriana Burtaverde si cele trei fetite ale ei, dupa ce apele le-au luat casa. „Casa este inundata si nu am apucat sa iau decât câteva lucruri. Pe fetite le-au luat jandarmii pe geam, sâmbata noapte, pentru ca apa trecuse de pragul casei“, a spus femeia.
„Ne inecam ca sobolanii“
Apele Dunarii s-au revarsat si in localitatea Cârna, iar in mai putin de 24 de ore, apa a crescut cu peste 40 de centimetri. Vazând ca apa le ajunge in case, sâmbata, oamenii din comuna au fugit din calea suvoiului. „Credeam ca Dunarea ne va ocoli si ca pericolul a trecut. Joi, oamenii s-au dus la munca, la câmp, iar vineri, când apa a inceput sa creasca, au inteles ca si asupra comunei noastre s-a abatut nenorocirea. Peste 900 de persoane au plecat, 51 de case au fost inundate, iar peste 100 de anexe sunt sub ape. Deocamdata, apa creste incet, iar oamenii spera ca macar o parte din sat sa scape“, a declarat Elena Titiroaga, viceprimarul din Cârna.
In timp ce isi puneau munca de-o viata in carute si masini, oamenii aruncau vorbe de ocara la adresa autoritatilor de la Bucuresti, care i-au lasat singuri in fata puhoaielor. „Noi stricam ca i-am ales si ei nu ne lasa sa traim. Ne inecam ca sobolanii“, spunea cu lacrimi in ochi Ioana Hera.
„Ceausescu a fost baiat destept si nu a lasat Dunarea sa vina peste noi, dar astia cu Uniunea Europeana a lor ne-au inundat. Acum nu vin sa ne dea o mâna de ajutor. Am dus tot din casa, dar nu plec de aici pâna nu ajunge apa la brâu“, a spus Florea Oprea, din Cârna. Anghel Grecu, de 84 de ani, injura si el autoritatile printre dinti, in timp ce incarca in caruta tot ce strânsese toata viata. „Ne ducem in pustiu, unde ne-au trimis guvernantii, care isi bat joc de noi. Nu ne primeste nimeni, ca s-a saturat lumea de pribegi. Plecam acolo unde sa nu stie nimeni de noi“, a spus batrânul.
Cu mari eforturi, din cei 1.600 de locuitori din Macesu de Jos, peste 1.000 au fost deja evacuati. Majoritatea s-au refugiat in localitatea vecina Macesu de Sus, dar si in scolile din alte comune. Pentru ca nu au avut unde sa plece la rude, zeci de familii s-au refugiat pe câmp, unde si-au ridicat corturi.
„Din cei 1.670 de locuitori ai comunei s-au autoevacuat sau au fost evacuati aproape 70 la suta. Pâna in prezent (ieri la prânz – n.r.) avem circa zece gospodarii inundate“, a declarat Florea Cone, primarul din Macesul de Jos.
Desi Dunarea este in scadere, din cauza digului rupt de la Bistret, apa isi formeaza un nou curs prin satele din zona. Autoritatile se tem ca localitatile Cârna si Macesu de Jos ar putea ramâne izolate. „Nu avem decât sa continuam evacuarea populatiei din localitatile care sunt in pericol. Este vorba de Plosca, Cârna, Sapata si Macesu de Jos“, a mentionat Vladimir Secara, seful IGSU.
Ultima solutie – o bresa in digul de la Nedeia
Autoritatile doljene au intârziat din nou sa ia o decizie care sa duca la salvarea unor localitati. De aceasta data este vorba de reprezentantii ANIF si de localitatile Plosca, Cârna, Sapata si Macesu de Jos. Ieri, in jurul orei 12.00, s-a ajuns la concluzia ca se impune spargerea digului de aparare de la Nedeia pentru ca acumularea de apa sa se scurga si sa nu puna in pericol casele oamenilor. In jurul orei 14.00, s-a identificat si locul unde sa fie creata bresa, dar si de aceasta data au aparut disensiuni. In timp ce reprezentantii ANIF au spus ca cel mai bine ar fi ca bresa sa fie facuta la est de canalul de aductiune de la sistemul Macesu, primarul si oamenii au spus ca spartura ar trebui efectuata in amonte, pentru ca, in caz contrar, punga de apa nu s-ar fi scurs decât in doua canale. Dupa efectuarea masuratorilor s-a mers la primarie, unde a ajuns si ministrul administratiei si internelor, Vasile Blaga, care a luat o decizie in concordanta cu cele expuse de reprezentantul ANIF. „Sa faceti ruptura!“, spartura urmând sa fie efectuata „la punctul de inaltime maxima“. Dupa ce militarii au primit ordin scris sa scoata explozibilul, aproape o suta de oameni din Macesu au venit cu lopeti si cazmale sa faca gropile unde urma sa fie amplasate cele 500 kg de trotil, care nu sosisera pâna aseara, la ora 20.00.
Aseara, in jurul orei 19.00, seful Inspectoratului General pentru Situatii de urgenta, Vladimir Secara, a declarat ca genistii incercau sa creeze o bresa in digul de la Nedeia: „Incercam sa facem bresa pâna la lasarea intunericului, dar depinde de cât timp au nevoie genistii. Pâna acum am asteptat ca nivelul Dunarii sa fie cu 20 de centimetri mai jos decât luciul apei din incinta, iar ultimele masuratori arata ca asa s-a intâmplat. Daca nu reusim in aceasta seara, incercam mâine dimineata“. Intre timp, apa a patruns in Macesu de Jos.
Din cauza proastei comunicari intre autoritati, legata de cantitatea necesara de explozibil, crearea bresei a fost intârziata. Pentru amplasarea trotilului, satenii si militarii trebuia sa sape aproximativ 200 de gropi, situate la patru metri distanta una de cealalta.
Presedintele Basescu, a doua vizita la Bistret
Presedintele Traian Basescu a vizitat ieri, pentru a doua oara, comuna doljeana Bistret, declarându-se ingrijorat de soarta oamenilor si a animalelor din zonele sinistrate. „A cerut suplimentarea hranei pentru animale si a spus ca taberele de sinistrati sunt o solutie gasita pe termen scurt. A cerut comitetelor de urgenta sa ii mute pe oameni in cazarmi, unde conditiile sunt mult mai bune“, a declarat viceprimarul localitatii Bistret, Dumitru Bratan. Traian Basescu a mai anuntat ca satul Rast va fi stramutat in totalitate pe locul unde se afla acum tabara de corturi. Localitatea va fi reconstruita exact cum a fost, astfel incât oamenii sa aiba aceiasi vecini, iar biserica si primaria sa fie amplasate la fel ca in vechiul sat.
Dupa plecarea presedintelui, satenii din Bistret au ramas dezamagiti pentru ca acesta nu le-a ascultat pasurile. „Domnul presedinte nici macar nu ne-a salutat. Nu s-a uitat spre noi si nu ne-a spus o vorba buna, de care avem atâta nevoie, pentru ca nopti in sir traim cu frica evacuarii“, spunea Gheorghita Pradan.
Tanta Diliu a gasit si explicatia: „Noi nu suntem presa sau oameni din conducere ca sa stea de vorba cu noi. O tine una si buna cu plecatul, dar unde sa ne ducem cu munca de 70 de ani“, a declarat femeia. La fel ca toti locuitorii din Bistret si Ecaterina Popescu spera ca Dunarea nu va ajunge la gospodaria ei. „Suntem extenuati si stresati. Vin in fiecare noapte si ne bat in porti ca sa plecam. Ziua vezi numai armata, jandarmi si elicoptere de la Bucuresti pline cu ministri sau cu presedintele care vin si pleaca asa cum au venit. Nu ne-a mai ramas decât speranta. Poate o sa pierdem tot, dar nu o sa plecam“, a spus Ecaterina.
Solidaritate
Locuitorii din Vadu Rosca, al caror sat a fost distrus, anul trecut, de apele Siretului si ale Putnei, au fost impresionati de tragedia oamenilor ale caror locuinte au fost inundate de apele Dunarii. Chiar daca nu si-au refacut viata in totalitate si inca primesc ajutoare de la stat, ei s-au decis ca o parte din putinul lor sa-l doneze sinistratilor din judetul Dolj. Prefectura Vrancea va deschide, incepând de astazi, in centrul orasului Focsani un punct de colectare a ajutoarelor.
Jandarm lovit
Un incident s-a petrecut la intrarea in comuna Rast, unde Vladu Marinus, care conducea un automobil Nissan inmatriculat in Germania, a incercat sa forteze filtrul jandarmilor. In momentul in care jandarmii au vrut sa opreasca masina care se indrepta catre localitatea aflata in carantina, Marinus a ignorat semnalele oamenilor legii si a acrosat un jandarm. In urma impactului, jandarmul a fost lovit usor la picior.