26.2 C
Craiova
sâmbătă, 23 august, 2025
Știri de ultima orăLocalDoljApa potabila la Dabuleni

Apa potabila la Dabuleni

Locuitorii orasului Dabuleni pot sa consume de ieri apa de la cismele stradale fara sa se mai teama ca se pot imbolnavi. Ieri, in prezenta presedintelui Consiliului Judetean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a fost inaugurata statia de tratare a sistemului de alimentare cu apa a orasului. Cu toate ca lucrarile la sistemul de alimentare din Dabuleni au inceput inca din aprilie 2003, acestea s-au finalizat dupa trei ani deoarece statia de epurare a apei prevazuta in proiectul initial nu putea trata toata apa necesara celor 3.517 gospodarii racordate la sistem.


Proiectul a fost finantat printr-un credit extern derulat de Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului si a costat aproximativ trei milioane de dolari, la care se adauga 570.000 de dolari, cheltuieli suplimentare pentru extinderea statiei de tratare.


„Am rezolvat una dintre problemele cu care se confrunta locuitorii din aceasta zona, unde majoritatea fântânilor erau infestate cu nitrati, nitriti si amoniac, iar oamenii aveau probleme de sanatate din aceasta cauza. Consiliul Judetean Dolj a participat la acest program cu patru miliarde de lei pentru proiectarea si executia alimentarii cu energie electrica a sistemului“, a precizat Ion Prioteasa, presedintele CJ Dolj.


Taxa de patru-cinci milioane pentru racordarea la retea


Primarul din Dabuleni, Nicolae Dragoi, considera ca prin acest sistem de alimentare cu apa orasul a facut un prim pas spre civilizatie. „Atunci când am pus prima data sistemul in functiune apa era galbena, dar acum, dupa ce au fost aduse inca doua statii de tratare a apei din Spania, apa este de calitate, parca ar fi apa plata. In oras exista 139 de cismele stradale, amplasate la 300 de metri una de alta si pâna acum s-au racordat la retea 400 de gospodarii, numarul lor fiind in crestere. Am facut un prim pas spre civilizatie, dar acum trebuie sa facem si o retea de canalizare, deoarece un sistem de apa nu poate functiona fara ea“, a explicat primarul.


Pentru a se racorda la reteaua de alimentare cu apa, doritorii trebuie sa scoata din buzunar intre patru si cinci milioane de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS