14.5 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateEchipe medicale europene trimise în Italia. România a trimis 11 doctori şi 6 asistente

Echipe medicale europene trimise în Italia. România a trimis 11 doctori şi 6 asistente

O echipă europeană de medici și asistenți medicali din România și Norvegia, mobilizată prin intermediul mecanismului de protecție civilă al UE, a fost trimisă neîntârziat la Milano și Bergamo pentru a veni în ajutorul cadrelor medicale italiene în lupta împotriva coronavirusului. La rândul său, Austria a oferit Italiei peste 3 000 de litri de dezinfectant prin intermediul aceluiași mecanism. Comisia va coordona și va cofinanța această asistență europeană.

Comisarul pentru gestionarea crizelor: „Mulțumesc României, Norvegiei și Austriei”

Președinta Ursula von der Leyen a declarat că acești asistenți medicali și medici, care și-au părăsit căminele pentru a-i ajuta pe colegii lor din alte state membre, sunt adevărata față a solidarității europene. „Întreaga Europă este mândră de dumneavoastră. Comisia face tot posibilul pentru a ajuta Italia și toate statele membre în acest moment în care ajutorul este atât de necesar.”

Janez Lenarčič, comisarul pentru gestionarea crizelor, a adăugat: „Mulțumesc României, Norvegiei și Austriei pentru sprijinul acordat Italiei în vremuri atât de grele pentru întregul continent. Acțiunile lor sunt o dovadă palpabilă a solidarității europene. Centrul de coordonare a răspunsului la situații de urgență al UE lucrează ceas de ceas și zi de zi, împreună cu toate statele membre, pentru a avea siguranța că ajutorul disponibil este direcționat către cei care au cel mai mult nevoie de el.”

Italia a activat și Sistemul de sateliți Copernicus al UE pentru a cartografia unitățile medicale și spațiile publice pe durata situației de urgență generate de coronavirus.

De asemenea, Italia a primit ieri echipamente personale de protecție a căror livrare a fost coordonată prin intermediul Centrului de coordonare a răspunsului la situații de urgență al UE. Mai multe state membre ale UE au trimis, la rândul lor, Italiei echipamente de protecție, ca, de exemplu, măști, salopete și ventilatoare, și au preluat în spitalele lor pacienți italieni.

Context

O parte din echipa medicală norvegiană a fost deja mobilizată anul trecut în decembrie, tot prin intermediul Mecanismului de protecție civilă al UE, din care Norvegia face parte ca membru cu drepturi depline, pentru a combate epidemia de rujeolă din Samoa.

Centrul de coordonare a răspunsului la situații de urgență este componenta centrală a mecanismului de protecție civilă al UE, coordonând furnizarea de asistență pentru țările afectate de dezastre, sub formă de articole de primă necesitate, expertiză, echipe de protecție civilă sau echipamente specializate. Centrul asigură trimiterea rapidă a sprijinului de urgență și acționează ca platformă de coordonare între toate statele membre ale UE și celelalte șase state participante, țara afectată și experții în materie de protecție civilă și ajutor umanitar.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS