Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Dolj a efectuat, astăzi, cea de-a patra acţiune amplă de ecologizare din ultimele patru luni din zona amonte pod Mofleni – Bucovăţ, râul Jiu.
S-a aţionat pentru igienizarea şi ecologizarea zonei situată pe malul drept al râului Jiu prin desfinţarea depozitelor necontrolate de gunoie, resturi de materiale de construcţii, peturi, cadavre de animale.

S-a acţionat atât manual, cât şi mecanizat, fiind angrenaţi 30 de angajaţi ai Apelor Române ( SGA Dolj – Formaţiile de Lucru Craiova şi Intervenţie Rapidă), un buldoexcavator şi două basculante (de 25, respectiv 40 de tone).
Au fost transportaţi către Depozitul de Gunoi Mofleni Craiova peste 53 metri cubi de gunoi.
Această zonă este în atenţia Administraţiei Bazinale de Apă Jiu – Sistemul de Gospodărire a Apelor Dolj – în mod permanent, din luna octombrie 2019 şi până în prezent, angajaţii Apelor Române efectuând nu mai puţin de patru acţiuni în locaţia amintită.
Ca măsură imediată, Sistemul de Gospodărire a Apelor Dolj a dezafectat rampa care fusese construită ilegal de către cei care aruncau gunoi în zona dig-mal Mofleni Bucovâţ, râul Jiu.
Cine trebuie să salubrizeze zona
A.B.A Jiu atrage atenţia că toate instituţiile implicate, dar în mod dosebit consiliile locale şi Primăriile trebuie să înţeleagă că, legal şi în cazul de faţă au obligaţii şi răspunderi: prevenirea poluării accidentale a mediului sau a surselor şi cursurilor de apă, prin depozitarea necontrolată a deşeurilor de către agenţii economici şi de către cetăţeni şi curăţenia şi salubrizarea digurilor şi a malurilor, a cursurilor de apă, asanarea terenurilor insalubre şi prevenire poluării apelor.

S.G.A Dolj a transmis la începutul săptămânii acesteia către toate primăriile doljene o adresă prin care atenţionează toate UAT-urile asupra tribuţiilor care le revin.

“Prognozele meteo pentru perioada urmatoare prevăd fenomene de îngheț – dezgheț și topirea zăpezilor, astfel primăriile au obligaţiile:
- de a întreprinde acţiuni pentru îndepărtarea depozitelor de deşeuri menajere,
- gunoaie şi material lemnos din albiile şi de pe malurile cursurilor de apă din intravilanul localităţilor,
- asigurarea secţiunilor de scurgere la poduri şi podeţe,
- întreţinerea corespunyătoare a şanţurilor şi rigolelor des curgere a apelor pluviale,
- a lacurilor şi bălţilor de pe raza comunelor,
- stabilirea de platforme pentru depozitarea gunoaielor menajere şi altor deşeuri.

Salubrizarea și ulterior menținerea stării de curațenie a malurilor și albiilor cursurilor de apă are un caracter permanent și constituie una din obligațiile care revin autorităților administrației publice locale pentru buna gospodărire a localității. În perioada următoare vor avea loc acțiuni de control formate din echipe mixte. În cazul nerespectării legislației în vigoare vor fi aplicate sancțiuni celor responsabili cu salubrizarea.

