17 februarie 1861. Parlamentul Moldovei, de majoritate conservatoare, insarcineaza o comisie de sapte membri, care sa instruiasca procesul intentat guvernului Kogalniceanu.
Era pe vremea unui narav de lunga cariera, nu doar sub Cuza, dar si sub Carol I: guvernele se dadeau unul pe celalalt in judecata. Instalat la 3 mai 1860, guvernul Kogalniceanu cade pe 17 ianuarie 1861, printr-o motiune a Adunarii.
Majoritatea nu se multumeste cu atât. Ea tine sa-l vâre la zdup pe fostul premier.
In monumentala sa Istorie, A.D. Xenopol face urmatorul comentariu:
„Darea in judecata era tot atât de serioasa ca si acuzarea, dar partidul dreptei isi atinsese tinta: nu numai ca ministerul (guvernul – n.n.) era inlaturat, ci inca si prin lumina in care-l pusese credea ca l-a indepartat din treburi poate pentru totdeauna. Ca si când acest cuvânt ar putea fi rostit vreodata in politica“.
D. Xenopol nu e doar un istoric pur si simplu. E si un exceptional gânditor al faptelor istorice. Aceasta remarca profunda, ca si când pentru totdeauna ar putea fi rostit vreodata in politica, merita a fi uzitata ca instrument de lucru in radiografia intâmplarilor de azi de pe scena noastra politica.
Din cel putin doua motive:
a) La nici doi ani de la momentul februarie 1861, M. Kogalniceanu ajunge din nou premier. Calitate in care contribuie decisiv la lovitura de stat a lui Cuza, din 2 mai 1864, impune Legea rurala si Legea electorala, intr-un cuvânt isi pune iscalitura pe un moment ramas in toate manualele de istorie. In 1865 demisioneaza, ca urmare a rupturii de Al. I. Cuza. I se cânta din nou prohodul. Il vom regasi, in 1877, ca ministru de externe, printre fauritorii altui capitol de manual: Independenta.
b) Parte din viata, politica nu se supune unor legi mecanice. Intotdeauna apare un factor imprevizibil, in stare sa rastoarne pe cel ce parea infipt in vârf pentru eternitate si sa aduca la Putere pe cel considerat ca mort politic. Cine credea prin anii ’80 ca Ion Iliescu, nomenclaturistul ajuns in dizgratie, va deveni presedintele României si isi va pune practic pecetea pe 16 ani de istorie a României democratice?
Asa cum am mai povestit, prin 1988, l-am zarit pe Ion Iliescu la o premiera la Teatrul Nottara. Nu-mi voi ierta niciodata ca l-am privit atunci cu oarecare mila, vazând un dizgratiat sfârsit, facând pe vedeta. Peste nici un an, aparea la TVR si-l trimitea pe Ceausescu la Târgoviste.
Am tinut sa aduc in discutie remarca lui A. D. Xenopol, deoarece presa din ultimele zile plesneste de asertiuni in genul: A. Nastase e un cadavru politic, A. Nastase e indepartat pentru totdeauna.
Nu spun ca fostul prim-ministru va reveni sigur in prim planul vietii noastre politice. Ar insemna sa cad eu insumi in capcana profetiilor axiomatice. Spre deosebire de alti confrati, eu nu am certitudini. Cel putin in materie de politica. Spun doar ca nu e nimerit sa ne grabim cu sintagma pentru totdeauna.
La intrebarea: va reveni Adrian Nastase in politica de prim plan, ca sef de partid sau ca demnitar? singurul raspuns corect ar fi:
Nu stim.
