14.5 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateO elevă din Slatina, aur la Olimpiada Internaţională de Geografie

O elevă din Slatina, aur la Olimpiada Internaţională de Geografie

Delia Dumitrescu, cea mai tânără componentă a lotului de juniori a României, a obținut medalie de aur la cea de-a V-a ediție a  Olimpiadei Internaționale de Geografie pentru Europa Centrală, de Sud și Sud – Est.

Compeţiția a avut loc în perioada 23-29 iunie 2019, la Belgrad, în Serbia. Cele două echipaje ale României, care au concurat la două categorii de vârstă, „junior“ și „younger junior“,au obţinut în total șase medalii de aur și două de argint.

În competiție au intrat opt state, în total fiind vorba de 78 participanți. Delia Dumitrescu este elevă a Colegiului Național „Ion Minulescu“ din Slatina, iar la momentul calificării în lotul național  era elevă în clasa a X-a, fiind cel mai tânăr membru al echipajului de junior (a făcut echipă cu elevi de clasa a XI-a și a XII-a din Satu Mare, Onești și Târgoviște).

Performanța Deliei nu este neapărat o surpriză, eleva fiind pasionată de geografie încă din liceu, când au venit și primele medalii la olimpiadele naționale, iar anul trecut a câștigat medalia de bronz la Balcaniada de Geografie.„Eforturile deosebite de autodepășire și pasiunea au fost răsplătite pentru Delia Ioana Dumitrescu, clasa a XI-a C la C.N.I.Minulescu,care a obținut medalia de aur la Olimpiada Europeană de Geografie a statelor din Europa Centrală ,de Sud si de Sud-Est. Felicitări și o vacanță de neuitat! Felicitări echipei României care a fost din nou la înălțime“, a scris profesoara elevei, Angela Liță, care a declarant că eleva a făcut un effort deosebit pentru a se pregăti, sacrificându-și, practic, tot timpul liber acestui scop.

Concursul se susține în limba engleză, pe care Delia o cunoaște foarte bine, iar probele sunt atât teoretice, cât și practice. Pentru un asemenea nivel pregătirea se face după manuale internaționale, depășind cu mult programa școlară.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS