17.9 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljBătut în centrul Craiovei

Bătut în centrul Craiovei

loc agresiune

Un bărbat de 46 de ani a fost rănit și transportat la Spitalul de Urgență Craiova, ieri, în jurul prânzului, în urma unei altercații izbucnite pe strada A.I.Cuza, chiar în centrul municipiului.
Potrivit reprezentanților IPJ Dolj, Florian Mihai, de 46 de ani, din Castranova, care se deplasa împreună cu fratele său pe strada A.I.Cuza, s-a întâlnit cu patru persoane de etnie romă, cu care mai avusese neînțelegeri și în trecut. După o scurtă ceartă, bărbarul de 46 de ani a fost bătut sub privirile trecătorilor.
După incident, agresorii au rupt-o la fugă și au fost identificați și prinși câteva ore mai târziu. Este vorba de patru craioveni cu vârstele cuprinse între 22 și 34 de ani, care au fost ridicați de polițiști și duși la audieri. În urma primelor cercetări, oamenii legii au stabilit că victima a fost lovită decât de unul dintre cei patru suspecți, un bărbat de 26 de ani. Oamenii legii au mai precizat că a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și loviri, dar și că, până ieri după-amiază, victima nu depusese o plângere.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS