17.3 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljSeceta a făcut prăpăd în Dolj

Seceta a făcut prăpăd în Dolj

(Foto: jurnalistii.ro)
(Foto: jurnalistii.ro)

Aproximativ 14.000 de hectare de culturi au fost compromise de seceta din această vară în judeţul Dolj. Cele mai afectate sunt porumbul şi floarea-soarelui, care au fost distruse în proporţie de 60 – 80%, dar se înregistrează pierderi şi în ceea ce priveşte sorgul, lucerna, viţa-de-vie şi pomii fructiferi.
Reprezentanţii Direcţiei Agricole Dolj spun că au centralizat situaţia din 14 localităţi ale judeţului, dar se aşteaptă ca numărul acestora să crească, având în vedere că oamenii continuă să facă sesizări cu privire la faptul că arşiţa le-a compromis recoltele.
„Încă primim sesizări, iar săptămâna viitoare vom merge din nou pe teren pentru a evalua situaţia. Datele se centralizează pe măsură ce se confirmă toate aceste sesizări“, a spus Ovidiu Obleagă, purtător de cuvânt în cadrul Direcţiei Agricole Dolj.

Cererea la primărie, primul pas spre despăgubire

Datele centralizate de Direcţia Agricolă se transmit apoi Prefecturii Dolj, care le înaintează Ministerului Agriculturii. Banii ar urma să ajungă la fermieri sub forma unor ajutoare de minimis. În tot acest circuit, agricultorii trebuie să ştie că primul pas pentru a beneficia de subvenţiile pentru calamitarea culturilor trebuie făcut chiar de ei prin cererea pe care o depun la primăria pe raza căreia îşi au domiciliul. Numai la sesizarea lor o comisie locală pentru situaţii de urgenţă va evalua situaţia pe teren, va aprecia suprafaţa, procentul de afectare şi va estima valoarea pagubelor.
Reprezentanţii Direcţiei Agricole spun că nu există o dată limită pentru depunerea cererilor şi vor verifica toate sesizările pe care le vor primi.
„Nu e precizată încă de la minister o dată de încheiere a sesizărilor. Trebuie doar să existe culturile în câmp, să nu fie recoltate, astfel încât noi să putem să facem verificările“, a mai precizat Ovidiu Obleagă. Potrivit acestuia, nici precipitaţiile căzute în ultimele zile nu mai pot salva culturile distruse de arşiţă.

Localităţi lovite de secetă

Cele 14.000 de hectare de culturi compromise provin din 14 localităţi doljene. Acestea sunt: Mischii, Bulzeşti, Melineşti, Carpen, Coţofenii din Faţă, Scaieşti, Secu, Greceşti, Calopăr, Valea Stanciului, Sadova, Sălcuţa, Giubega şi Negoi. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS