18.3 C
Craiova
vineri, 11 iulie, 2025
Știri de ultima orăSportParlamentul European cere demisia imediată a lui Blatter de la FIFA

Parlamentul European cere demisia imediată a lui Blatter de la FIFA

Parlamentul European regretă că recentele acuzaţii de corupţie împotriva Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA) au afectat serios credibilitatea şi integritatea fotbalului la nivel global. Într-o rezoluţie votată joi, deputaţii cer o politică de toleranţă zero faţă de corupţia din fotbal, subliniind că organizaţia are urgent nevoie de reforme structurale profunde.

Parlamentul salută demisia lui Joseph Blatter din funcţia de preşedinte al FIFA şi cere federaţiei să nominalizeze un lider interimar care să îl înlocuiască. FIFA ar trebui să creeze un proces de luare a deciziilor transparent, echilibrat şi democratic, inclusiv pentru alegerea noului preşedinte, se mai arată în rezoluţia votată prin ridicare de mâini.

Deciziile privind atribuirea turneelor finale ale Campionatului Mondial 2018 şi 2022 – invalide dacă este dovedită corupţia

Rezoluţia PE subliniază că toţi oficialii implicaţi în acţiuni financiare improprii ar trebui să fie eliberaţi din funcţii, iar deciziile care implică activităţi de corupţie sau infracţionale ar trebui revizuite.

Deputaţii subliniază importantă investigaţiei desfăşurate de autorităţile elveţiene şi americane privind acordarea turneelor finale ale Campionatului Mondial din 1998, 2010, 2018 şi 2022 Franţei, Africii de Sud, Rusiei şi Qatarului. Ei salută declaraţia şefului Comisiei FIFA de audit şi verificări conform căreia acordarea turneelor finale ale Campionatului Mondial din 2018 şi 2022 ar putea fi invalidată dacă vor există dovezi că acest lucru a avut loc în urmă unor activităţi de corupţie.

Standardele etice ar trebui monitorizate de un organism independent

Deputaţii consideră că, deoarece corupţia din FIFA este „extinsă, sistemică şi adânc înrădăcinată”, federaţia de fotbal ar trebui să facă reforme ample, inclusiv o revizuire a statutelor sale, structurii, codului şi politicilor operaţionale. Federaţia ar trebui să îmbunătăţească transparenţă şi responsabilitatea, inclusiv în ceea ce priveşte procesul de luare a deciziilor şi remuneraţia managerilor executivi şi seniori. Textul subliniază că ar trebui stabilite limite de mandat şi acţiuni de verificare independenţa pentru membrii Comitetului Executiv al FIFA.

Deputaţii cer FIFA să implementeze standarde etice stricte şi un cod de conduită pentru manageri şi Comitetul Executiv, ce ar trebui supervizat de un organism independent de monitorizare.

UE şi statele membre ar trebui să coopereze pe deplin cu investigaţiile

Deputaţii cer UE şi statelor membre să coopereze pe deplin cu toate anchetele prezente şi viitoare privind practicile corupte din FIFA, întărind cooperarea pentru aplicarea legii prin echipe comune de anchetă şi cooperare între autorităţile de anchetă şi luând toate măsurile necesare pentru a identifica orice indiciu de corupţie a oficialilor FIFA pe teritoriul UE, se mai arată în text.

Jocurile de la Baku şi prizonierii politici din Azerbaijan

Organizarea Jocurilor Europene2015 la Baku (Azerbaijan) într-un moment când apărătorii drepturilor omului din Azerbaijan sunt în închisoare a fost dezbătută de deputaţi miercuri seară. Ei au cerut Consiliului de Miniştri să ceară, la rândul sau, comitetelor olimpice şi marilor federaţii sportive să includă drepturile omului, o valoare fundamentală a UE, printre criteriile de acordare a statutului de organizator de evenimente sportive internaţionale Cei mai mulţi deputaţi au subliniat că evenimentele mari sportive au implicaţii importante economice şi politice, exprimându-şi îngrijorarea că regimele autoritare ar putea utiliza aceste evenimente pentru a creşte reputaţia ţărilor lor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS