29.4 C
Craiova
marți, 15 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalDoljLa ce prețuri se mai vând apartamentele în Bănie

La ce prețuri se mai vând apartamentele în Bănie

Prețurile apartamentelor sunt în stand-by anul acesta față de aceeași perioadă a anului trecut
Prețurile apartamentelor sunt în stand-by anul acesta față de aceeași perioadă a anului trecut

În funcție de zonă, de dotări și de dorința vânzătorului de a vinde cât mai repede un apartament, prețurile negociate între vânzători și cumpărători pot scădea cu sume cuprinse între 1.000 și chiar 6.000 de euro. Urmăriți o analiză GdS, care arată cât se cere pe un apartament și cu cât se vinde acesta efectiv în Craiova. Lipsa banilor din piață își pune amprenta asupra numărului tranzacțiilor imobiliare.
Piața imobiliară are o perioadă de stagnare în 2015, față de aceeași perioadă a anului trecut. În ciuda faptului că nu sunt foarte mulți bani în piață, prețurile au stagnat și s-au plafonat cam la același nivel ca și anul trecut, dar apartamentele rămân scumpe, față de puterea de cumpărare a craiovenilor.
„În acest an, piața este calmă. Nu putem vorbi nici de creșteri de prețuri, dar nici de scăderi, ci sunt aproximativ la același nivel ca anul trecut. Piața este liniștită din cauza faptului că se observă o lipsă a banilor. Cei care ar dori să facă achiziții de apartamente nu au venituri suficiente“, a declarat Cristian Clenciu, vicepreședintele Asociației Române a Agențiilor Imobiliare (ARAI) din România. El a mai precizat că tranzacțiile imobiliare care se fac se datorează faptului că există și persoane care se încadrează în condițiile programului „Prima Casă“. „Deocamdată, ceea ce se tranzacționează pe piață are mare legătură cu programul «Prima Casă», pe care pot să aplice anumite persoane, care se încadrează în cerințe. Multe dintre achizițiile de locuințe se fac prin «Prima Casă», așa cum spuneam și cu alte ocazii. În rest, piața este amorțită“, a mai declarat vicepreședintele ARAI. Craiovenii au început chiar să treacă de la garsonieră sau două camere la trei camere, prin intermediul programului „Prima Casă“.
GdS a analizat prețurile cerute de vânzători, dar și prețurile cu care se vând efectiv locuințele în Craiova. Vom afla, în cele ce urmează, care sunt prețurile efective de tranzacționare pe piața apartamentelor vechi, dar am dat exemple și de tranzacții cu apartamente noi, construite după 2009, respectiv vom vedea și cât sunt dispuși proprietarii să scadă din preț în acest an.
După analiza datelor colectate din piața imobiliară, au apărut și situații ciudate. Există proprietari de apartamente cu două camere care cer chiar și 50.000 de euro pe o astfel de locuință, incluzându-și în preț toate dotările din apartament. De asemenea, în unele zone ale Craiovei, apartamentele vechi sunt mai scumpe decât unele asemenea locuințe noi, situate la periferia orașului.

Cu cât se vând apartamentele cu două camere

Potrivit anunțurilor postate de vânzători în GdS, prețurile cerute variază în funcție de dotările apartamentului, de zonă, dar și în funcție de disponibilitatea de a vinde rapid sau de a aștepta cumpărătorul potrivit. În zonele bune, media prețurilor apartamentelor scoase la vânzare oscilează în jurul valorii de 30.000 de euro pentru două camere și aproximativ 40.000 de euro pentru cele cu trei camere, date ce reies din analiza efectuată de GdS. Totuși, în zonele bune, apartamentele bine amenajate rămân la prețuri mult prea mari pentru buzunarele multora dintre craioveni. Pentru apartamentele cu două camere, în cartierul Brazda lui Novac se cer 31.000 de euro, pentru un apartament confort I, îmbunătățit. În Rovine, pe un apartament cu două camere decomandat se cer 39.500 de euro, potrivit unui anunț postat zilele trecute în GdS, iar pentru un apartament în 1 Mai (cu centrală proprie) se cer 38.000 de euro. Tot în 1 Mai (zona Pelendava) se cer 40.000 de euro pentru un apartament cu două camere. Pe strada Nanterre se cer 34.000 de euro pentru un apartament, în timp ce în Lăpuș se solicită 50.000 de euro pe două camere. În George Enescu se cer 55.000 de euro (pe lângă Lidl), pe două camere, în timp ce în Craiovița se solicită 33.500 de euro pentru un apartament confort I. Într-un bloc mai nou din George Enescu (din 2009), proprietarul cere 60.000 de euro. Dar cu cât se vând, efectiv, apartamentele? În realitate, există diferențe între prețul cerut și prețul tranzacției efective. Potrivit datelor de la o agenție imobiliară din Craiova, două camere într-un bloc nou (vizavi de Ford) s-a vândut cu 44.500 de euro. Deci prețul unui apartament într-un bloc nou la ieșire din oraș poate fi mai mic decât un apartament vechi dintr-un bloc situat într-un cartier bun al Craiovei. În Nanterre, un apartament cu două camere s-a vândut recent cu 33.000 de euro. În 1 Mai, un apartament bun s-a dat cu 42.000 de euro la I-uri, iar în Rovine, un apartament bun s-a vândut cu 40.000 de euro, la J-uri (parter).

Ce prețuri sunt la trei camere

La apartamentele cu trei camere prețurile cerute cresc substanțial față de cele cu două camere. Tot în baza anunțurilor din GdS, un proprietar din Rovine cere 54.000 de euro pe apartamentul său de trei camere, îmbunătățit, altul din Lăpuș cere 45.000 de euro (decomandat, bilateral). În Brazdă se solicită 53.000 de euro pe un apartament decomandat, iar în 1 Mai, în zona Sara, se cer 50.000 de euro. Pe lângă Piața Centrală, cineva cere 67.000 de euro pentru trei camere. Potrivit datelor de la o agenție imobiliară, în aceeași zonă din apropierea Pieței Centrale un apartament cu trei camere s-a vândut anul acesta cu 53.000 de euro. În Brazda lui Novac (pe lângă La Rocca), un apartament cu trei camere s-a vândut cu 37.000 de euro recent, în timp ce în zona centrală, pe Unirii, trei camere s-au tranzacționat anul acesta cu 70.000 de euro.

Au scăzut și 6.000 de euro din preț

Datele din piața imobiliară arată că proprietarii negociază cel mai adesea 1.000-2.000 de euro din prețul cerut pe apartamentele scoase la vânzare. Totuși, există proprietari care se grăbesc să vândă sau care și-au supraevaluat imobilul în piață și au ajuns să scadă chiar și 6.000 de euro din prețul solicitat anterior. „În Rovine, s-a cerut inițial 41.000 de euro, dar s-a vândut cu 40.000. Au existat proprietari care au scăzut și sume mai mari după negocieri. De exemplu, în centrul Craiovei, vânzătorul ceruse inițial 76.000 de euro, dar apartamentul s-a vândut cu 70.000 de euro. Deci a scăzut 6.000 de euro după negocieri. De asemenea, la apartamentele din blocurile noi de la Ferval, vânzătorul ceruse 47.000 de euro, dar s-a vândut cu 44.500“, a precizat reprezentanta CDC Imobiliare din Craiova.
Durata cu care un proprietar stă cu apartamentul la vânzare variază între o lună și șase luni, dar pot fi apartamente care se vând și după două luni sau chiar mai puțin. Și aici depinde de cât de mare este prețul cerut de către vânzător. „Cu cât proprietarul cere un preț cu mult peste prețul real, cu atât va sta mai mult timp cu apartamentul la vânzare“, spunea în urmă cu ceva vreme Cristian Clenciu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS