Poliţiştii din Râmnicu Vâlcea au acţionat azi noapte pentru creşterea siguranţei pazei unităţilor, iar cu această ocazie au verificat 33 de unităţi asigurate cu paza umană proprie sau prin societăţi specializate de pază.
Acţiunea a avut ca scop verificarea modului de executare a serviciului de către agenţii de securitate, cunoaşterea de către aceştia a sarcinilor din consemnul particular şi a modului de intervenţie, portul uniformei de serviciu şi a mijloacelor de autoapărare din dotare.
Cu această ocazie, oamenii legii au depistat mai multe nereguli:
• 4 agenţi de securitate care desfăşurau serviciul în mod necorespunzător, motiv pentru care se va lua măsura sancţionării contravenţionale cu amendă cuprinsă între 100 şi 300 de lei;
• 2 agenţi de securitate nu purtau ecusonul de identificare;
• în cazul a cinci societăţi nu a fost găsit personal de pază, urmând a se efectua verificări în acest sens şi a se lua măsuri faţă de personalul de paza sau conducerea unităţilor;
• la o altă unitate s-a constatat că societatea este asigurată cu pază personalul fiind din cadrul unei societăţi de pază, dar nu sunt întocmite Planul de pază şi registrele specifice executării serviciului de pază, urmând a se lua măsurile legale.
Cu această ocazie, toţi agenţii de securitate verificaţi au fost instruiţi cu privire la modul de executare a sarcinilor ce le revin, precum şi cu privire la modul de intervenţie şi sesizare în cazul unui eveniment.