25.5 C
Craiova
miercuri, 20 august, 2025
Știri de ultima orăSportCehia si Olanda au iesit victorioase

Cehia si Olanda au iesit victorioase

Principalele adversare ale Romaniei in lupta pentru a prinde un loc la Mondialele din Germania, Cehia si Olanda, au obtinut miercuri maximum de puncte.

Cehii s-au chinuit mult pina sa cistige in Macedonia, in fata unei echipe care a muncit enorm sa scoata un rezultat bun. Finalul meciului le-a fost insa fatal gazdelor, care au primit doua goluri in ultimele doua minute de joc. Mai intii, Lokvenc a deschis scorul (’88), pentru ca uriasul Jan Koller sa aduca linistea in tabara lui Bruckner (’90), tehnician care s-a dovedit inca o data un excelent strateg, mutarile efectuate schimbind soarta jocului.

Olanda lui Marco van Basten s-a impus, cu 3-0, in fata Andorrei, intr-un meci care avut loc la Barcelona. „Portocala mecanica“ nu a excelat, dar nici nu a avut emotii, cu toate ca amatorii din Andorra reusisera sa marcheze in minutul 13, prin Lima, dar golul a fost anulat pe motiv de fault la portar. Cocu a marcat in minutul 21, dupa o centrare a lui Arjen Robben, jucator care avea sa puncteze pentru 2-0, zece minute mai tirziu, atacantul lui Chelsea incheind cu un sut la colt o frumoasa actiune personala. Ultima reusita a olandezilor a venit de la Sneijder, in minutul 78.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS