Jandarmii şi poliţiştii au prins în flagrant patru tineri în timp ce încercau să sustragă bunuri dintr-un autovehicul.
Ieri, în jurul orei 14.45, un subofiţer din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova, aflat în timpul liber, a observat, în zona Şcolii generale nr. 32 din Craiova, patru tineri care încercau portierele autovehiculelor parcate pe aleea Castanilor.
Subofiţerul a sesizat imediat o patrulă mixtă formată dintr-un poliţist din cadrul Secţiei 5 Poliţie şi un jandarm din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova, care s-a deplasat la faţa locului şi a surprins patru tineri în timp ce reuşiseră să deschidă portiera stânga spate a unui autoturism, de culoare galbenă.
Autorităţile au identificat cei patru tineri, constatând că se numesc M. Florin, în vârstă de 11 ani, N. Mihai, în vârstă de 12 ani, C.Alex, în vârstă de 11 ani şi M. Florentina, în vârstă de 13 ani, care locuiesc fără forme legale în Craiova.
A fost identificat şi proprietarul autoturismului care a constatat că nu îi lipseau bunuri din acesta.
Cei patru au fost conduşi la sediul Secţiei 5 Poliţie, pe numele lor fiind întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracțiunii de tentativă la furt calificat.