Grigore hangiul, Andrei cojocarul, Pătru cizmarul, Dumitru lumânărarul erau, la sfârşitul anului 1835, negustorii de prăvălii de pe Uliţa Domnească din Târgu Jiu, care aveau obligaţia, conform listei întocmite de maghistratul urbei, să asigure iluminatul. Primele informaţii despre iluminatul public apar, conform cercetărilor făcute de Dumitru Cătălin Drăghici, adunate într-un articol publicat în Revista „Oltenia – Studii, Documente, Culegeri“, într-o adresă a poliţaiului oraşului către maghistratul oraşului din anul 1835. „Acesta îşi arăta nemulţumirea ca urmare a stării foarte proaste a felinarelor din oraş. Acestea, deşi ar fi trebuit să fie aprinse în fiecare seară de către neguţători, erau dărăpănate, iar obligaţia de a le menţine aprinse în fiecare noapte, pe întreaga durată a acesteia, era nerespectată“.
Documentele vorbesc şi de faptul că în acea perioadă se folosea pentru situaţii speciale, precum sărbători, vizite domneşti „un sistem de iluminat mult mai vechi, şi anume cel «cu seu pus în cioburi cu feştilă de bumbac». Astfel, într-o jalbă a unui important negustor, Neagoe Stareşin, înaintată către ocârmuirea Gorj, acesta se plângea că din noiembrie 1833 până în noiembrie 1834 nu a primit plata necesară pentru contractul de aprovizionare a judeţului cu lumânări de seu, nici pentru ziua de Sfântul Nicolae şi nici cu ocazia venirii domnitorului. «Cioburile» despre care era vorba nu erau altceva decât opaiţe de lut executate de olarii din oraş sau din jur, în care punea seul şi se aprindea feştila din bumbac sau din alte materiale (mai ales in şi cânepă)“, notează Dumitru Cătălin Drăghici.
Problema iluminatului
Anii trec, iar edilii oraşului conştientizează importanţa iluminatului, aşa că în anul 1846, ocârmuirea este rugată să dea aprobarea pentru amplasare a 40 de felinare permanente pe uliţele oraşului. Asigurarea precum şi administrarea iluminatului public au fost transferate din grija negustorilor de pe uliţa principală în grija primăriei, care plătea persoane însărcinate special cu îngrijirea şi aprinderea felinarelor. Apar în acest context şi alte condiţii de respectat: „În contractul de întreţinere a felinarelor ce urma să se încheie între Maghistrat şi viitorul contractant («contracciu») erau stabilite o serie de condiţii clare. Contractantul era obligat să aprindă în felinare lumânări de seu curat, de calitate, a căror lungime şi greutate depindeau de durata nopţilor. În perioada nopţilor din lunile aprilie, mai, iunie şi august se foloseau lumânări mai subţiri care intrau câte 20 de bucăţi într-o oca, în lunile septembrie, octombrie, şi martie se foloseau lumânări de câte 14 bucăţi într-o oca, iar pentru lunile noiembrie, decembrie, ianuarie şi februarie, lumânări de câte 12 bucăţi într-o oca. (…) Contractantul era obligat să aprindă pe fiecare lună toate felinarele în 20 de nopţi, exceptând zece considerate cu lună plină, deci suficient de luminoase pentru a nu mai fi necesar iluminatul public. Dacă cerul era noros însă, era obligat să le aprindă şi în acele nopţi. De asemenea, trebuia să pună în felinare lumânări întregi, să le lase să ardă complet, iar dacă geamurile felinarelor se spărgeau trebuia să le înlocuiască în întregime, nu să le «înădească», aşa cum era probabil tendinţa ca urmare a preţului ridicat al sticlei în acea vreme. Dacă aceste condiţii nu erau respectate, contractantul era pus la «ştraf» (amendă- n.r.) de către Maghistrat“, se notează în revista „Oltenia – Studii. Documente. Culegeri“, sub semnătura lui Dumitru Cătălin Drăghici.
Lumânările de seu trebuia să fie de bună calitate pentru a asigura un iluminat public eficient, aceasta fiind una dintre alte preocupări importante ale primăriei. Astfel, lumânările era obligatoriu să fie fabricate din „seu curat de vite «mărunte», oi sau capre, fără a fi amestecat cu seu de bou sau vacă, «ori cu untură de râmători»“.
În cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, iluminatul nu era numai un model de urmat al altor oraşe, dar el contribuia şi la combaterea criminalităţii, dar şi la creşterea siguranţei în rândul cetăţenilor.
Lampagiii au dispărut odată cu trecerea vremurilor, lăsând în urmă adunate în documente mărturii ale trecerii lor pe aceste meleaguri.
