Berbec
Căutaţi nod în papură la orice, chiar şi la acele direcţii care sunt clare şi nu ar merita să fie tratate cu suspiciune. Alungaţi temerile inutile din mintea sau din sufletul dumneavoastră, pentru că drumul pe care mergeţi nu ascunde nimic riscant sau periculos, aşa cum vi se pare. Deşi aveţi impresia că înaintaţi într-o direcţie amăgitoare, merită să mergeţi mai departe, fără să vă temeţi de propriile decizii, pentru că fiecare gând de acum creează de fapt acţiunile de mâine.
Taur
Privind în jur, aveţi tendinţa de a spune că totul merge prost, că nu primiţi nimic bun de la ceilalţi, că sunteţi blocat într-o zonă neagră, dar vă înşelaţi. Nu sunteţi genul de persoană care să se lase copleşită de insatisfacţiile minore ale vieţii de zi cu zi. Aveţi ţeluri mult mai înalte şi o viziune mult mai tonică asupra viitorului, dar în loc să priviţi la ceea ce vă aşteaptă dincolo de opreliştile actuale, bateţi pasul pe loc analizând ce nu merge.
Gemeni
Acceptaţi din mers toate schimbările pe care trebuie să le faceţi, pentru că nu veţi ajunge acolo unde vă doriţi dacă vă cramponaţi de lucruri arhicunoscute şi deja bătute în cuie în viaţa dumneavoastră. Vă aflaţi la mijlocul unui proces de schimbare pozitivă şi trebuie să acceptaţi faptul că în fiecare zi vă dezvoltaţi, că trebuie să înaintaţi pas cu pas spre ţinta propusă.
Rac
Când toate vă merg de minune sunteţi mult mai vesel şi mai generos şi vă place să împărtăşiţi bucuria cu ceilalţi. Indiferent care ar fi formele de gratitudine pe care le aveţi la îndemână, sunteţi atât de darnic şi de bun încât oferiţi totul cu inima deschisă. E modul dumneavoastră de a arăta lumii că sunteţi mulţumit şi recunoscător pentru tot ce aţi primit, o forma de a dărui şi altora ceva din fericirea dumneavoastră.
Leu
Sunteţi împins de la spate de nişte termene-limită care vă irită la culme, aşa că în loc să comentaţi graba cu care trebuie să vă mişcaţi, mai bine aţi profita de fiecare clipă pentru a vă ocupa de acest proiect urgent. Dacă vă organizaţi mai bine şi măriţi un pic ritmul, veţi vedea ce bine înaintaţi spre scopul propus, fără să intraţi în panică, fără să vă enervaţi pe nimeni şi fără să greşiţi.
Fecioară
Toate s-au aşezat bine acasă, atmosfera este din nou placută, paşnică şi armonioasă, pentru că puneţi fiecare în prim-plan iubirea care vă leagă. Sunteţi cel care inspiră linişte şi încredere deplină celor dragi, le oferiţi cuvinte de încurajare, promisiuni clare şi tot felul de dovezi care-i asigură pe ceilalţi membri ai familiei că toate merg bine, că sunteţi pe calea cea bună şi că nimic nu vă va lua prin surprindere.
Balanţă
Sunteţi foarte preocupat de carieră şi vă construiţi, imaginar deocamdată, jobul ideal pe care speraţi să îl obţineţi. Foarte bine faceţi, pentru că e un fel de programare mentală care va da roade cândva, deci continuaţi să speraţi, să vă gândiţi cum va fi, folosind tot acest timp pentru a învăţa ce e nevoie pentru acel serviciu pe care îl veţi descoperi la momentul potrivit, în curând.
Scorpion
Singurul instrument eficient în orice situaţie este munca, deci apucaţi-vă serios de treabă, fără a spera la vreun noroc picat din senin… Concentraţi-vă la ce aveţi de făcut pentru că veţi face paşi mari spre rezultatele visate şi veţi fi foarte mândru de dumneavoastră. Aveţi mereu ceva de învăţat din tot ceea ce trăiţi, dar ştiţi foarte bine că nimic nu se face fără să puneţi efectiv umărul.
Săgetător
Aveţi la dispoziţie cel mai eficient instrument de a vă croi singur viitorul. Este vorba despre optimism, de care, cel puţin acum, vă puteţi bucura în cantităţi considerabile. Cât timp reuşiţi să vă menţineţi pe aceeaşi pantă ascendentă, crezând cu tărie în reuşita planurilor dumneavoastră, nimic nu vă va opri din elan şi veţi ajunge acolo unde vă doriţi fără nici o piedică. Gândirea pozitivă naşte o atitudine pozitivă în faţa oricărei provocări, astfel încat devine mult mai simplu să treceţi la etapa următoare.
Capricorn
Apare o schimbare de direcţie complet neaşteptată în planurile dumneavoastră şi, deşi pe moment vă cam derutează, după ce vă veţi recăpăta orientarea în spaţiu, veţi descoperi cât de bine sună acest sens nou. E un noroc chior, profitaţi de el, pentru că s-ar putea să nu se mai ivească altă ocazie prea curând. Prin urmare, totul depinde de promptitudinea cu care valorificaţi această ocazie rarisimă.
Vărsător
Prea vă gândiţi doar la planurile care nu v-au ieşit, iar această atitudine negativistă şi pesimistă nu e deloc benefică pentru a vă concentra la ce aveţi de făcut. Au fost şi foarte multe aspecte excelente, multe recompense obţinute, enorme satisfacţii pe parcurs, dar sunteţi obsedat de un eşec major la care reveniţi mereu cu gândul. Ar fi bine să lăsaţi acel moment undeva în trecut, bine îngropat printre amintiri care nu mai au nici un rol în prezent.
Peşti
Aţi muncit enorm ca să ajungeţi persoana care sunteţi şi ar trebui să fiţi mulţumit de rezultate. Eforturile dumneavoastră au ajuns într-un punct în care deja se vede tot ce aţi realizat şi aţi construit, pentru că nivelul atins vă satisface şi vă dă motive să fiţi mândru de dumneavoastră. Nu aţi primit nimic gratis, a fost o luptă grea şi de durată atât cu propria persoană, cât şi cu lumea din jur.