32.6 C
Craiova
duminică, 6 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateCel puţin 100 de morţi într-un dublu atentat în oraşul sirian Homs

Cel puţin 100 de morţi într-un dublu atentat în oraşul sirian Homs

Cel puţin 100 de persoane, majoritatea civili, au fost ucise într-un dublu atentat cu maşină-capcană comis marţi într-un cartier din oraşul sirian Homs, care a fost revendicat de insurgenţi, a anunţat miercuri organizaţia Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDH), potrivit Mediafax.
Acesta este cel mai sângeros atac care are loc la Homs, în centrul ţării, de la începerea conflictului în Siria, în urmă cu trei ani, iar escaladarea violenţelor intervine cu o lună înaintea alegerilor prezidenţiale organizate de regimul de la Damasc.

Atentatul, revendicat de filiala oficială a Al-Qaida în Siria, Frontul al-Nosrra, intervine într-un moment în care armata încearcă să preia controlul asupra ultimelor zone deţinute de rebeli în cel de-al treilea oraş al ţării. Observatorul sirian pentru Drepturile Omului a anunţat 100 de morţi, dintre care 80 de civili, şi zeci de răniţi în urma acestui dublu atentat care a avut loc într-un cartier cu populaţie majoritar alauită, ca şi preşedintele Bashar al-Assad. Organizaţia anunţa marţi seară 51 de morţi şi peste 70 de răniţi.

Oraşul Homs a fost numit „capitala revoluţiei” de militanţii sirieni, în urma manifestaţiilor paşnice fără precedent care au avut loc la începutul revoltelor împotriva regimului de la Damasc.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS