17.3 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalAndrei şi Andreea, 140 de kilometri zilnic către şcoală

Andrei şi Andreea, 140 de kilometri zilnic către şcoală

http://www.youtube.com/watch?v=4gKY078nF8k

Cei doi fraţi din Moţăţei răniţi în accidentul provocat de Silviu Lung au făcut zilnic naveta la licee în Craiova, cu maşina condusă de tatăl lor. Au recurs la această metodă de a ajunge la cursuri pentru că familia nu mai avea bani să acopere cheltuielile cu cazarea şi masa în cămin. Eforturile părinţilor erau motivate de rezultatele bune la învăţătură pe care le au cei doi adolescenţi.

Mai bine de 140 de kilometri, atâta trebuia să străbată zilnic Andrei şi Andreea pentru a merge la şcoală. Ei începeau cursurile la ora 8.00, dar se străduiau să nu lipsească. În cataloage nu au absenţe nemotivate. Rubricile lor abundă de note bune. Andreea, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Ştefan Velovan“, are câteva note de 9 şi multe de 10. Eforturile ei pentru a obţine rezultate bune sunt cunoscute la nivelul unităţii de învăţământ. „Este eleva noastră din clasa a IX-a şi mereu a avut rezultate bune. În primii doi ani a stat la cămin. Din acest an şcolar, familia a decis ca ea să facă naveta, probabil şi din cauza situaţiei financiare. Părinţii nu au nici un fel de venit. Fata beneficiază de bursa «Bani de liceu», 180 de lei pe lună, sumă care nu acoperă cheltuielile de 300 de lei cât este cazarea şi masa pe lună“, a precizat Panait Popescu, directorul adjunct al Colegiului Naţional „Ştefan Velovan“.
Bursă „Bani de liceu“ primeşte şi Andrei Niţă, elev în clasa a X-a la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară din Craiova. „Beneficiază de bursă socială pentru liceu încă din primul an de studiu la noi, adică din clasa a IX-a. A stat în cămin, dar din acest an şcolar face naveta cu maşina. Nu lipsea de la ore. Dacă se întâmpla să nu ajungă, familia lua legătura cu şcoala şi motiva mereu de ce absentează“, a precizat Doina Mutu, directorul adjunct al unităţii de învăţământ. Cu toate că parcurgeau distanţe mari zilnic, cei doi elevi nu beneficiau de decontarea navetei, pentru că se deplasau cu maşina personală şi nu cu un mijloc de transport în comun.

Profesorii şi colegii sunt solidari cu cei doi adolescenţi

Vestea accidentului a căzut ca un trăsnet asupra colegilor celor doi adolescenţi. Liceenii de la Colegiul Naţional „Ştefan Velovan“ au aflat despre tragedie miercuri seară. „La ora 22.00 am aflat că una dintre victime este colega noastră. E o fată veselă şi cu note foarte bune. Ne-a cutremurat când am aflat că este în comă. Nu mi-am imaginat nici o clipă că ea ar putea fi victima acestui accident, deşi ştiam că face naveta în fiecare zi pe acel drum“, a declarat Diana Bălă, şefa clasei în care învaţă Andreea.
Colegii vor să o ajute şi ei cu ce pot. „De cum am venit, am strâns bani pentru a-i oferi şi noi un sprijin“, a mai spus eleva. Până ieri, copiii strânseseră 600 de lei, sumă pe vor care să i-o dea Andreei pentru operaţia pe creier.
Şi colegii lui Andrei de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară s-au mobilizat. „Noi am aflat de incident de dimineaţă, când am ajuns în clasă, de la o doamnă profesoară. Am înţeles că Andrei este într-o situaţie dificilă, nu atât din punct de vedere al stării de sănătate, ci mai mult emoţional, căci i-a murit tatăl“, a declarat Mariana Bidireac, elevă în clasa a X-a. Colegii vor să-i fie aproape băiatului la înmormântarea tatălui lui. „A fost contactată familia şi am înţeles că sâmbătă va avea loc înmormântarea, la Moţăţei, vom fi şi noi acolo“, a spus Liliana Dâlganu, colegă cu Andrei.
În urma tragediei, la nivelul celor două licee s-a luat decizia de a-i sprijini pe Andreea şi Andrei să-şi continue studiile. S-au întrunit Consiliile de Administraţie şi s-a votat ca unităţile de învăţământ să suporte cheltuielile cu cazarea în cămin şi masa.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS