De peste 32 de ani readuce la viaţă obiecte de lemn, obiecte de patrimoniu. Nu poate trăi departe de mirosul lemnului şi pune de fiecare dată peste aceste esenţe alte ingrediente: pasiune pentru meseria sa şi respect pentru cel ce, cu ani şi ani în urmă, a şlefuit obiectul care astăzi va renaşte în mâinile sale.
Aurelian Filcu este singurul restaurator în lemn din Oltenia. A lucrat vreme de 32 de ani la Muzeul Olteniei. Paşii i-au fost purtaţi şi pe alte meleaguri, departe de Cetatea Banilor. „Am făcut Şcoala de Arte şi Meserii din Craiova. În 1965 am fost repartizat, după terminarea şcolii, la Fabrica de mobilă «Miertoiu şi Goga». Din 30 de elevi, câţi eram în clasă, cei mai buni cinci elevi au mers acolo. Printre ei şi eu. Am lucrat acolo până în 1968, când am fost luat militar, şi m-am întors în 1971. Pe 15 februarie m-am angajat la Muzeul Olteniei, ca tâmplar. După patru ani a luat fiinţă laboratorul de restaurare şi conservare a obiectelor de patrimoniu. Eu am trecut pe postul de restaurator. Am făcut cursuri de restaurare timp de trei ani la Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu. Am lucrat şi la Muzeul satului din Sibiu, la Muzeul Peleş“, povesteşte Aurelian Filcu.
Mirosul lemnului şi al succesului
Povestea restauratorului a început odată cu intrarea sa pe porţile Fabricii de mobilă „Miertoiu şi Goga“, când a primit misiunea de a realiza o cutie pentru un aparat radio. A fost începutul unui drum frumos, presărat cu experienţe interesante, provocări care s-au născut în faţa unor obiecte de patrimoniu care aşteptau să renască din mâinile sale. „Am lucrat un scrin al lui Nicolae Titulescu care se află la Secţia de Istorie a Muzeului Olteniei, o masă şi un scaun care au aparţinut Mariei Tănase şi care se află la Secţia de Etnografie a Muzeului Olteniei, la Mănăstirea Jitianu au lucrat nişte frontale la catapeteasmă, nişte uşi împărăteşti, am restaurat mobilierul de la Muzeul Olteniei, care a stat mulţi ani în expoziţie şi care a aparţinut Brâncovenilor. Cât am lucrat, 32 de ani, la Muzeul Olteniei am restaurat 98 la sută din piesele de lemn. Şi la Secţia de Istorie şi Etnografie, la fel“, spune cu mândrie Aurelian Filcu.
Inima sa bate mai puternic atunci când îşi revede obiectele restaurate, iar sufletul i se umple de bucurie. Aşa s-a întâmplat şi cu ceva timp în urmă, când reîntors pe meleaguri sibiene a trecut pragul Muzeului Brukenthal, acolo unde, cu ani în urmă, a restaurat câteva obiecte de lemn. „Am restaurat, în perioada în care am stat acolo, o masă lucrată la o şcoală de arte şi meserii din Italia şi două scaune sculptate cu intarsii şi fildeş. Le-am spus celor de acolo că vreau să revăd masa. Mi-au spus că e singura piesă din muzeu care nu a fost scoasă din expoziţie niciodată. De 32 de ani e permanentă. Când am văzut-o, parcă l-am văzut pe tata, înviind din groapă“, recunoaşte cu emoţie restauratorul.
Şi-a iubit şi îşi iubeşte din tot sufletul meseria, pe care recunoaşte că nu ar fi putut-o face altfel decât punând multă pasiune. „Dacă vrei să te respecţi şi să fii respectat de lume, trebuie să te dedici meseriei pe care o faci“.
Nu i-a fost uşor nici o clipă, dar a făcut totul cu dăruire şi seriozitate. În faţa fiecărui obiect ce trebuie restaurat se simte asemenea unui chirurg, la fel de responsabil. „Ca să restaurezi o piesă ai nevoie de o documentare serioasă şi un dosar stufos, aşa cum un doctor care înainte de a intra în sala de operaţie supune pacientul la o serie întreagă de analize. În plus, ca şi restaurator nu trebuie să pierzi din vedere un lucru foarte important: nu trebuie să-ţi baţi joc de munca celui ce a creat acel obiect“.
Nu a scăpat din vedere niciodată aceste lucruri şi aşa a reuşit să aducă numele său şi munca sa la loc de cinste. „Eu lucrez cu pasiune. Numele restauratorului Aurelian Filcu va dispărea când nu va mai fi nici un obiect restaurat de mine la Muzeul Olteniei, Brukenthal sau la Peleş, unde am lucrat“.
Pasiunea unei vieţi
În casa sa, totul poartă amprenta personală, de la ramele tablourilor de pe pereţi, până la cele mai mici obiecte de decor. Mirosul lemnului pluteşte în aer, oriunde te-ai afla, iar frumuseţea obiectelor născute din mâna restauratorului îţi bucură vederea. Le iubeşte pe toate necondiţionat, dar parcă mai drag îi este atunci când ne arată intarsiile din furnir reprezentând Casa Memorială Ecaterina Teodoroiu din Târgu Jiu sau pe cei câţiva cowboy. „Lucram cu foarte multe specii de lemn: de paltin, de nuc, de mahon, cireş, de frasin, strejar şi într-o zi mi-am zis: «Dacă aş face o combinaţie de furnire, ce ar putea să iasă?» Şi atunci am început să fac desene, schiţe, şi combinaţii de furnir. Şi cum îmi plăcea o lucrare, imediat o puneam pe fundal, o desenam şi începeam să o tai. Aveam un traforaj cu pânză foarte fină şi tăiam cu el, cinci, şase specii de furnire, le puneam una peste alta, le lipeam cu cocă de făină, le presam şi a doua zi le tăiam şi le desfăceam uşor, le împerecheam şi aşa s-au născut aceste intarsii“.
Aceasta este povestea restauratorului, care a găsit de cuviinţă să aducă trecutul în prezent şi să strecoare printre esenţele de lemn dragostea sa pentru frumos.
Un colecţionar de pălării
Aurelian Filcu nu este doar un simplu restaurator în lemn, ci şi o persoană care iubeşte picturile ce îi luminează fiecare zi din viaţă. De asemenea, este îndrăgostit şi de pălării. Are o colecţie de astfel de accesorii, originale, din Brazilia, Los Angels, Dallas, Las Vegas. Ultima achiziţie vine din Florida. „Are o potcoavă pe ea. Mi-a plăcut dintotdeauna să port căciulă de astrahan, de nutrie, şi pălării. Am fost fascinat de filmele cu cowboy, iar atunci când copiii mei călătoresc prin ţări străine îi rog să îmi aducă câte o pălărie. Şi aşa s-au adunat ele în colecţia mea. Sunt mândru de ele“, a precizat Aurelian Filcu, restauratorul în lemn, îndrăgostit de frumos.
