În vechea Craiovă, înainte de a lua fiinţă organizarea comunală cu nume individuale pentru fiecare stradă, denumiri aveau doar mahalalele în care se grupau uliţele târgului. Acestea îşi împrumutau numele de la bisericile locului, alteori de la acelea ale boierilor sau ale negustorilor însemnaţi aioraşului, ce aveau case prin apropiere, ori după vreo breaslă negustorească ce îşi făcea negoţul prin acea parte a târgului.
Răsfoind paginile Arhivelor Olteniei din 1925, aflăm povestea fiecărui nume de mahala. Tradiţia populară, de altfel cea mai puternică păstrătoare a trecutului nostru pe aceste meleaguri, a reuşit să menţină din generaţie în generaţie unele denumiri, câteva dintre ele regăsindu-se şi astăzi.
Brazda lui Novac
Cartierul de astăzi are această denumire încă din cele mai vechi timpuri. Cei ce locuiau în această zonă, cu ani şi ani în urmă, spuneau deseori că „stau pe brazdă“. Dar care este, de fapt, povestea acestei denumiri? O vom afla tot din paginile Arhivelor Olteniei. Se pare că pe acolo trecea „un vechi drum, un val roman, constatat de cercetările istorice, începând aproape de Dunăre, de la Severin, intrând în judeţul nostru şi trecând în oraş prin partea de N-E, luând de aci drumul către răsărit pe la comuna Gherceşti către Olt în Muntenia până la Galaţi şi de aci în Basarabia până la Nistru. Acest val de pământ, acest drum lat de opt paşi, pe vremuri, astăzi mai mult perdut, cotit pe ici pe colo, este cunoscut de locuitorii de pe aci sub denumirea veche de brazda lui Novac, de alţii sub denumirea de drumul lui Ler Împărat sau de brazda împărătească pe care ar fi tras’o Ler Împărat când a trecut cu oastea sa de la apus către răsărit la Ierusalim“.
Denumiri pierdute în negura vremilor
Dacă denumirea Brazda lui Novac dăinuie şi astăzi, mahalaua Berendei s-a pierdut în negura vremurilor. Documentele istorice o consemnează până către anul 1785. Numele vine de la cel al boierului Berendei, care locuia în acea zonă, cuprinsă între strada Justiţiei, Cuza Vodă până la Hagi-Enuş, Ştirbei Vodă şi Buzeşti. După cum se notează în Arhivele Olteniei, din neamul boierului Berendei „a făcut parte şi acel căpitan de oaste Tudor Berendei, ce a avut moşie la Risipiţi (Dolj), foarte bogat, şi a cărui fiică Maria sau Marica dă danie Episcopiei Râmnicului 330 stejari din acest hotar al Risipiţilor, iar 70 i-a vândut“.
După ce a fost înălţată clădirea Bisericii „Sfântul Nicolae“, cunoscută şi sub denumirea „a Gănescului“, mahalaua Berendei a preluat numele locaşului de cult.
Exista odată în vechea Craiovă şi mahalaua Trăistari, denumire primită după numărul mare de lucrători de „trăişti“ ce locuiau în zonă, după cum aflăm dintr-o foaie de zestre a lui Anghel Constandin, ginerele lui Hristea Belivacă. Mai apoi, zona cuprinsă între intersecţia Amaradiei cu strada Sineasca ia numele Bisericii „Sfântu Nicolae“ a negustorului Hristea Belivacă, zicându-şi apoi mai simplu mahalaua Belivacă.
Poveşti cu parfum de legendă
În vechile acte de la 1825-1830, partea de oraş cuprinsă între drumul Calafatului spre Parcul „Bibescu“ (mai târziu Parcul „Nicolae Romanescu“ – n.r.) se numea mahalaua Bogdan. Era o zonă în care locuia, după cum ne informează Arhivele Olteniei, „calicimea“, oamenii săraci. Legendele spun că denumirea locului venea de la fântâna Bogdan, o veche fântână care a existat mai mult de un secol în marginea oraşului. Un zapis din 21 mai 1786 stabileşte existenţa „fântânei lui Bogdan Micico“, un neguţător „din vechii companişti «Chiproviceni», veniţi în Oltenia prin secolul al XVIII-lea şi stabilit în Craiova ca mulţi alţii, care făcea comerţul cu Turcia şi Austria. Această fântână a fost cunoscută în vremurile mai noui sub denumirea de «fântâna cu ţeapă» şi a existat până pe la 1910-1911, când a fost distrusă de Administraţia comunală odată cu introducerea apei de la Gioroc în oraş. Pe locul ei s-a făcut sanctuarul de la intrarea Parcului «Bibescu»“.
Şi asupra denumirii mahalalei Craioviţa pluteşte aer de legendă, căci cine nu a auzit vorbindu-se de apa ce a „acoperit în fundul său Craiova de altă dată“. „Închipuirea populară, tradiţia locală aşa de puternică spune că balta Craioviţa, acum secată, n’a putut să fie altceva de cât ultimele rămăşiţe ale marei bălţi de acum câteva mii de ani, ce a acoperit cu desăvârşire vechea Craiova, sau un alt sat, sub apele ei“, se menţionează în Arhivele Olteniei.
Documentele vremii certifică faptul că mahalaua Craioviţa şi-a luat numele însă de la moşia cu acelaşi nume. Într-o scrisoare Domnească a lui Constantin Basarab Brâncoveanu din 20 februarie 1707 adresată „Sf. Sale Părintelui Ioan Egumenul Mănăstirii Hurezi“ din acel timp „stabilindu-se un schimb între această moşie domnească «Craioviţa» cu o altă moşie «Belciugatul» a Mănăstirei Hurezului: pentru căci iaste Craioviţa şi aproape ‘de hanul ce ai făcut, iată că îţi facem în voe şi primim să fie Craioviţa a mănăstirii şi Belciugata a noastră’“.
Podbaniţa, Chiţărănoaia sunt alte denumiri de mahalale din Craiova de altădată, care nu s-au mai păstrat nici în memoria populaţiei, trecerea anilor luând cu ei şi poveştile acestor locuri şi denumiri.
