16.7 C
Craiova
joi, 29 mai, 2025
Știri de ultima orăBani & AfaceriStatul îi lasă fără salarii pe angajaţii TCIF

Statul îi lasă fără salarii pe angajaţii TCIF

http://www.youtube.com/watch?v=aQw4I-iqEa4

Circa 70 de angajaţi ai firmei TCIF SA din Craiova nu şi-au încasat salariile din iunie. Situaţia aceasta dificilă s-a creat ca urmare a faptului că firma nu îşi poate încasa banii pe lucrările efectuate, din cauză că guvernul nu virează primăriilor beneficiare sumele aferente. În timp ce statul are de dat cinci milioane de lei firmei, tot statul a executat-o silit pentru a recupera de la societate impozite de 200.000 de lei. Situaţia riscă să degenereze: primăriile debitoare pot fi băgate în insolvenţă.

Câţiva angajaţi ai firmei de construcţii TCIF SA din Craiova ne-au scris la redacţie, acuzând că mulţi dintre ei nu şi-au încasat salariile din iunie-iulie, iar alţii au de primit drepturile băneşti din august încoace. Disperaţi că nu mai pot face faţă cheltuielilor fără salarii, oamenii au sesizat şi Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Dolj. „Societatea ne-a ţinut în concediu fără plată din ianuarie până în aprilie, iar noi am revenit la serviciu, am fost plătiţi pe mai, puţin pe luna iunie, sub formă de avansuri şi mai apoi… nimic până în prezent. În schimb, ca să dea bine la bănci şi la statistică, au plătit toate obligaţiile către bugetul statului, CAS, CASS, Şomaj“, se arată în sesizarea scrisă de muncitorii de la TCIF şi transmisă redacţiei. „Avem o situaţie grea pe subunităţi. La Sucursala 2 Instalaţii, oamenii nu au luat banii din iunie, iulie. Alţii pe august au luat doar avansul. Firma mai are 290 de angajaţi, iar o parte din ei nu şi-au luat salariile. Oamenii sunt foarte nemulţumiţi… Sunt constrânşi de situaţia economică. Sunt probleme mari cu decontarea producţiei. Firma are de primit peste 40 de miliarde de lei vechi de la primării, pentru lucrări efectuate, predate şi recepţionate“, a declarat liderul sindical de la TCIF, Mihai Negru. El a arătat că situaţia s-a înrăutăţit din a doua parte a anului 2012 şi a continuat şi anul acesta: „În trimestrul I al anului, salariaţii au fost trimişi parţial în CFS (concediu fără plată – n.r.). cel mai mult ne-am zbătut să menţinem personalul, pentru că este criză de specialişti în construcţii. Acum avem de lucru până în primăvară, dar nu sunt bani să se plătească salariile pentru toţi“.
Angajaţii neplătiţi la timp se plâng că au mari probleme. „Efectiv nu putem sta fără salariu. I-am comunicat acest lucru şi domnului director. De două luni nu am primit salariul şi nu putem să ne ajutăm, să ne sprijinim între noi, pentru că încă trei membri ai familiei mele lucrează aici, deci vă daţi seama în ce situaţie suntem. Am copil de patru ani… CV-urile mele sunt depuse peste tot, pentru că nu poţi sta şi cu un salariu mic şi acela să nu se achite de atâta timp“, a spus Oana Gogioman, angajată a TCIF.
În prima parte a acestui an au fost disponibilizate circa 50 de persoane, spune directorul general al societăţii, Decebal Rădulescu, dar acum compania vrea să păstreze toţi angajaţii.

Situaţia TCIF – creată de guvern, care nu-şi plăteşte datoriile către primării

Cu o tradiţie de zeci de ani pe piaţa construcţiilor, TCIF este în incapacitate de plată, iar situaţia este creată de guvern (prin Ministerul Mediului şi Ministerul Dezvoltării), de la care firma are creanţe de recuperat.
„Sunt circa 70 de angajaţi care nu şi-au primit salariile, şi muncitori, şi personal TESA. Dar s-a creat această situaţie pentru că avem circa cinci milioane de lei de recuperat de la diverse primării pentru care am efectuat lucrări de alimentări cu apă, canalizări, pietruiri de străzi, asfaltări de drumuri, poduri şi toate au fost făcute pe programe guvernamentale, dar primăriile nu au bani, pentru că nu s-au virat de la guvern către ele aceste sume“, a declarat directorul Decebal Rădulescu. Acesta a enumerat primăriile de la care firma are de recuperat creanţe importante, pentru lucrări executate şi neplătite de ceva vreme: Drăgoteşti, Ciupercenii Noi, Pleniţa, Murgaşi, Bârca, Fărcaş, Podari. Cea mai mare sumă restantă provine din comuna Drăgoteşti, pentru lucrări de canalizare efectuate de TCIF.
Primarul comunei Drăgoteşti, Dumitru Dincă, a confirmat pentru GdS că are de plată către TCIF o sumă importantă de bani, dar spune că sumele nu au fost virate de la Bucureşti. „Administraţia Fondului de Mediu trebuia să ne dea 360.000 de lei la acest prim apel, dar nu ne-a dat nici un leu, pe motiv că nu au avut plafon, din cauză că nu li s-au virat fonduri de la Ministerul Finanţelor. Avem promisiuni că până la sfârşitul săptămânii viitoare ni se virează banii“, a spus primarul respectiv.

Firma de construcţii are conturile blocate

Culmea ironiei este aceea că TCIF are conturile blocate de ANAF, pentru neplata unor sume către bugetul de stat şi contribuţii care totalizează undeva la 200.000 de lei, dar tot din cauza statului a ajuns în situaţia de a nu-şi putea plăti salariaţii şi dările la stat. În acelaşi timp, statul are de plătit circa cinci milioane de lei către compania craioveană. Cu alte cuvinte, statul are grijă să îşi ia banii de la societatea de construcţii craioveană, dar nu se îngrijeşte să îşi achite propriile datorii către agentul economic intrat în dificultate.
Şi cu salariaţii neplătiţi de patru luni cum rămâne? Prin modul de organizare a sistemului de stingere a arieratelor statului se încalcă flagrant Codul muncii, acuză sindicaliştii. „Conform Codului muncii, prima obligaţie a angajatorului, este plata salariilor. Ori, în acest fel se încalcă flagrant Codul muncii! S-a vorbit să se treacă şi la stingerea obligaţiilor statului către firme, adică să plătească obligaţiile lor, dar au fost doar vorbe la televizor…“, a menţionat liderul sindical Mihai Negru. La rândul lui, directorul companiei spune că statul putea să facă o compensare între sumele pe care le avea firma de dat la buget şi o parte din sumele pe care avea să le plătească statul către firme.

Primăriile debitoare riscă să fie băgate în insolvenţă

Directorul general al TCIF a declarat că societatea s-a adresat instanţei pentru a-şi recupera banii de la două primării, care, potrivit noii legislaţii, ar putea să intre în insolvenţă. „Am făcut acţiune judecătorească împotriva Primăriilor Drăgoteşti şi Murgaşi. Urmează ca primarii să dea în judecată Administraţia Fondului de Mediu, pentru a-şi recupera banii. Noi îi blocăm, îi băgăm în insolvenţă şi nu ştiu ce vom rezolva cu asta. Până nu ni se plătesc banii de la guvern, nu există altă soluţie. Ne vom îndrepta cu acţiunile în instanţă şi împotriva altor primării care ne datorează bani“, a spus directorul TCIF, Decebal Rădulescu.
Întrebat ce va face dacă va intra în insolvenţă primăria, edilul-şef din Drăgoteşti a declarat: „Să sperăm că nu se va ajunge până la insolvenţă. Noi am făcut toate demersurile necesare, am ajuns până la ministrul mediului. Avem promisiuni că se rezolvă situaţia“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS