Berbec
Găsiţi portiţa de ieşire dintr-o situaţie complicată care vă duce la etapa următoare, dar nu vă lăsaţi furat de lejeritatea cu care rezolvaţi problema. Chiar dacă ideea care vi se oferă pare să repare cu bine momentul critic, nu o puteţi accepta dacă vi se cere să faceţi ceva ilegal sau incorect, ca atare nu vă lăsaţi păcălit de condiţii suspecte.
Taur
Faceţi echipă bună cu un tânăr care nu vă seamănă deloc, dar tocmai diferenţele dintre dumneavoastră vă ajută să vă completaţi perfect unul pe altul şi să cooperaţi eficient pentru a ajunge la un rezultat de care aveţi amândoi nevoie. Primiţi şi veşti bune, care au rolul de a calma spiritele şi de a restabili ordinea în planurile dumneavoastră.
Gemeni
Trebuie să vă organizaţi mai bine timpul, pentru că aveţi un program foarte încărcat de tot felul de sarcini mărunte. Aparent, sunt neimportante, fleacuri care nu merită prea multă atenţie, dar pentru că a sosit şi vremea lor, trebuie să vă dedicaţi lor cu prioritate. În momentul în care le veţi duce pe toate la îndeplinire, veţi vedea că agenda dumneavoastră se aeriseşte dintr-o dată.
Rac
Nu vă lăsaţi până nu terminaţi complet ce aţi început, de aceea trageţi tare, chiar dacă efortul suplimentar ar duce la epuizare. Insistaţi să finalizaţi azi un proiect la care munciţi de ceva vreme. Simţiţi că sunteţi pe ultima sută de metri şi nu vă puteţi opri din elan până ce nu puneţi punctul final. Faceţi tot posibilul să spuneţi mai repede: gata!
Leu
Musafirii sunt bineveniţi oricând, pentru că uşa dumneavoastră e mereu deschisă pentru oameni simpatici şi optimişti. Vestea care soseşte azi printr-un mesager cu care comunicaţi uşor vă face fericit şi simţiţi nevoia să o transmiteţi la toată lumea. Telefoanele vor zbârnâi toată ziua, la uşa dumneavoastră mereu sună cineva, iar întâlnirile sunt la ordinea zilei. Sunteţi un interlocutor plăcut, care are idei bine conturate şi bine argumentate.
Fecioară
Pregătiţi-vă pentru un hop greu de trecut, încât poate fi finalul brusc al unei etape. Vedeţi cu ochii dumneavoastră cum tot ce aţi construit până acum se dărâmă, pentru că nu aţi ales bine momentul în care aţi pornit sau nu aţi urmat căile corecte pentru a ajunge la ce v-aţi propus. E timpul unui abandon, ca să puneţi punct unei situaţii fără a mai încerca să redresaţi ceva, pentru că nu mai e în avantajul dumneavoastră.
Balanţă
Plecaţi la drum pentru rezolvarea multor treburi de serviciu, dar sunt călătorii cu rezultate pe măsura aşteptărilor dumneavoastră. Totul va ieşi foarte bine, ca atare faceţi-vă bagajele să plecaţi în altă locaţie pentru a vă aduce contribuţia în diverse planuri profesionale. Vă întoarceţi acasă mulţumit, cu tema făcută, chiar dacă deplasarea în sine ar putea fi obositoare.
Scorpion
Sunteţi cam neatent la începutul unui proiect care vă consumă mari resurse de energie. Dacă nu vă calculaţi bine forţele, aţi putea investi tot elanul în prima etapă, iar la următoarele ce veţi mai face? Merită să vă păstraţi acest entuziasm cât mai mult timp posibil, dar ar fi păcat să daţi totul pe o singură carte din prima şi mai apoi să clacaţi.
Săgetător
Este o zi riscantă pentru unele planuri, pentru că poate apărea o surpriză neplăcută care strică tot. Fiţi pregătit pentru orice, mai ales pentru eşecuri sau finaluri bruşte, dar nu trebuie să priviţi acest hop ca pe o pedeapsă sau ca pe un ghinion, ci ca pe o provocare şi o lecţie bună de viaţă. Data viitoare, când veţi fi în aceeaşi situaţie, lucrurile vor merge mult mai bine pentru că veţi fi pus deja în temă cu eventualele pericole ce pot apărea, pentru a le putea evita din timp.
Capricorn
Direcţia pe care o aveţi la dispoziţie duce la rezultate concrete, dar dezavantajul e că durează mult până ajungeţi acolo. Când vedeţi că se prelungeşte prea mult perioada de aşteptare, vă cam pierdeţi interesul pentru ceea ce făceaţi iniţial şi deja începeţi să căutaţi alternative. Nu trebuie să renunţaţi la ceva doar pentru că e cale lungă până la rezultatele visate.
Vărsător
Unde interveniţi dumneavoastră se face linişte, deoarece aveţi un talent aparte de a aplana chiar şi cele mai aprinse dispute. Găsiţi o cale de a calma spiritele şi de a pune părţile implicate la masa tratativelor, pentru a găsi o soluţie de mijloc. Aveţi talent de negociator, de consilier, de psiholog chiar, pentru că tonul dumneavoastră calm şi plăcut dezamorsează conflictele.
Peşti
Nu vă aşteptaţi ca toate să vă meargă strună la serviciu, deoarece veţi avea mereu impresia că există ceva sau cineva care se opune planurilor dumneavoastră. Nu găsiţi colaboratori cooperanţi, şefii au mereu ceva de criticat, iar contactul cu autorităţile este de-a dreptul anevoios. Cel mai greu e să treceţi peste birocraţia iritantă, pentru că peste tot sunteţi trimis la plimbare de câte un funcţionar nervos.