Prezent weekendul trecut la Zilele municipiului Băileşti, prilej cu care a primit şi titlul de cetăţean de onoare al oraşului, reputatul chirurg doljean care a introdus transplantul de ficat ca metodă terapeutică în România, cu rezultate remarcabile, a vorbit, în exclusivitate pentru Gazeta de Sud, despre sistemul medical din Dolj, cu părţile lui bune şi mai puţin bune. Prof. univ. dr. Irinel Popescu consideră că lumea medicală din Bănie a făcut paşi timizi în ceea ce priveşte dezvoltarea chirurgiei, dar că este loc de mai mult, iar un centru de transplant renal la Craiova ar fi o soluţie viabilă. În timpul şederii sale în oraşul lui nea Mărin, dr. Irinel Popescu s-a dovedit o persoană simplă, comunicativă, în ciuda prestanţei sale. Deşi unii localnici se uitau la el ca la Dumnezeu, pentru că „e în stare să ţină în mână ficatul omului şi să-l pună la loc“ sau pentru că „a salvat atâtea vieţi“, Irinel Popescu şi-a făcut timp să stea de vorbă cu fiecare şi i-a mulţumit până şi lu’ ţaţa Miţa, fosta moaşă comunală, care abia se deplasa cu ajutorul unei cârje, pentru activitatea ei în slujba comunităţii.
Gazeta de Sud: Ce vă mai leagă de Oltenia şi de Dolj, în special?
Irinel Popescu: De Dolj mă leagă totul, aş spune, chiar dacă la un moment dat, prins cu îndatoririle de serviciu, conjunctura nu ne permite să fim fizic prezenţi, de locul în care te-ai născut te leagă absolut totul şi fiţi sigur că această legătură nu se pierde şi că revine uneori sub forme neaşteptate. Momentele în care părem departe de aceste locuri trebuie corect înţelese, pentru că sunt impuse de anumite necesităţi, dar, repet, nu înseamnă că cineva care s-a născut într-un anumit loc pierde vreodată legătura cu acel loc.
GdS: În ceea ce priveşte sistemul medical din Dolj, aici încă se mai spune că „cel mai bun medic este trenul care te duce la Bucureşti, la Cluj“…
I.P.: Astea le-am auzit şi eu sub diverse forme, nu numai în Dolj, ci şi în alte zone ale ţării. În primul rând, sistemul sanitar din România este un sistem care nu satisface populaţia, toate sondajele de opinie spun acest lucru, şi care, la nivel internaţional, nu este bine cotat. Ca atare, sistemul sanitar din Dolj nu poate să facă excepţie. În acelaşi timp, spun eu, există şi în Dolj, ca şi în alte puncte din România, anumite zone pe care nu mă feresc să le numesc de excelenţă, care fac puţin notă discordantă cu restul sistemului şi care se situează la un nivel, aş spune, european. O să mă refer acum la una singură, la gastroenterologia din Craiova şi din Dolj, care este o construcţie începută de profesorul Tudorel Ciurea şi continuată cu mare succes de elevii lui şi, în primul rând, de Adrian Săftoiu. Gastroenterologia din Dolj este competitivă şi la nivel naţional şi la nivel internaţional şi aici v-aş da şi câteva exemple: lucrările profesorilor Ciurea şi Săftoiu apărute în reviste internaţionale, titlul de visiting profesor al profesorului Adrian Săftoiu, de la Universitatea din Copenhaga… Ca să ajung la lucruri mai pământene, vă spun de un distins filosof român care, având nevoie de o puncţie într-un chist situat în capul pancreasului, a spus „Da, domn’e, am auzit că pentru asta trebuie să mă duc la Craiova“. Aceste zone de excelenţă au, după părerea mea, posibilitatea şi chiar menirea să joace rolul de locomotivă şi să tragă şi restul medicinei din Dolj şi din Craiova în sus.
„Paşii făcuţi în Craiova în privinţa dezvoltării chirurgiei au fost timizi“
GdS: Şi reuşesc?
I.P.: Sigur, sunt şi multe neîmpliniri şi multe regrete. Eu, în anul 2000 am venit la Craiova cu premierul de atunci, Mugur Isărescu, să punem bazele Centrului de boli cardiovasculare aici şi constat astăzi, după 13 ani, că rămâne un vis neîmplinit. De aceea sistemul sanitar din Dolj reflectă situaţia din toată ţara, cu bune şi mai puţin bune, dar eu mi-aş dori ca lucrurile bune care există să se consolideze şi chiar să se dezvolte şi să le tragă după ele şi pe celelalte.
GdS: Vorbeaţi de lucrurile bune. Când se va ajunge şi la Craiova să se facă operaţii în premieră, transplanturi…
I.P.: Eu am spus de ani întregi că Doljul ar fi trebuit să facă anumiţi paşi. Pe unii i-a făcut ceva mai timid poate, şi anume să înceapă cu sistemul de diagnosticare a morţii cerebrale, cu inserţia în sistemul naţional de donatori de organe, cu organizarea prelevărilor multiorgane, poate cu expertiză directă şi cu specialişti care să fie capabili să facă asemenea prelevări. Pe urmă să se înscrie în sistemul naţional de transplant, începând poate cu rinichiul, care este un transplant ceva mai uşor de făcut şi ajungând după aceea şi la celelalte organe. De-a lungul timpului – de aceea poate exemplul cu Centrul de cardiologie îmi revine de multe ori în minte -, paşii care ar fi trebuit făcuţi în privinţa dezvoltării transplantului şi a chirurgiei în zonă au fost mai timizi decât ne-am fi dorit. Dar trebuie să acceptăm că sunt realităţi obiective care, cel puţin în parte, explică această situaţie. Eu am un mare respect pentru chirurgia din Dolj, după cum ştiţi am operat împreună cu colegii de la Spitalul Judeţean şi la Craiova, şi la Spitalul Fundeni în care lucrez, şi am căutat să promovez chirurgia de transplant prin toate mijloacele în Dolj, şi o promovez şi acum. Cred că atunci când condiţiile vor permite, lucrurile se vor mişca puţin mai repede ca acum. Totuşi, nivelul actual al şcolii de chirurgie din Craiova este, fără îndoială, unul dintre cele mai reputate din ţară şi cu anumite excepţii, care înseamnă procedee sofisticate sau de strictă specialitate, chirurgia din Craiova acoperă necesităţile din oraş şi din judeţ.
„România ar putea deveni fruntaşa Europei la transplant“
GdS: Aţi spus că transplantul renal este mai uşor. Într-un interviu acordat recent Gazetei de Sud, şeful Clinicii de Urologie de la Spitalul Judeţean, dr. Paul Tomescu, susţinea că, pentru ei, transplantul renal este o jucărie, dar că sunt interese politice, economice care împiedică Craiova să facă astfel de intervenţii chirurgicale.
I.P.: Există o doză de adevăr în cele spuse de doctorul Tomescu. Eu m-am confruntat cu opinii similare şi în privinţa transplantului hepatic şi aş dori să lămuresc lucrurile. În transplantul hepatic la nivel european au fost calculate anumite necesităţi care au condus la o cifră, care are valoarea ei de relativitate şi pe care trebuie să o acceptăm. Pentru ficat ar fi nevoie cam de 17 operaţii de transplant la un milion de locuitori. România speră ca anul acesta să facă o sută de operaţii, în singurul centru pe care îl are, deci dacă vom considera că sunt 20 de milioane de locuitori, în ţara noastră ar fi nevoie de vreo 350 de operaţii de transplant hepatic cel puţin, aşa că ar mai trebui încă unul sau două centre. Din punctul meu de vedere, deşi nu eu decid, ci Agenţia Naţională de Transplant, este loc şi pentru alte centre.
În privinţa rinichilor, lucrurile sunt şi mai clare, sunt cel puţin 6.000 de bolnavi aflaţi pe dializă. Dacă fiecare dintre aceştia în loc de dializă ar avea un rinichi transplantat, calitatea vieţii ar fi cu totul alta. Deci iată un necesar mult mai mare. Sub aspect tehnic, îi dau dreptate doctorului Tomescu, operaţia de transplant renal este o operaţie simplă, poate una din cele mai simple care există şi, cu siguranţă, ca nivel de complexitate, inferioară multor intervenţii urologice dificile. Aş spune, în plus, că în ceea ce priveşte transplantul renal este nevoie însă şi de un laborator foarte bun de imunologie, pentru că atât potrivirea între primitor şi donator pretransplant, cât şi urmărirea posttransplant a pacientului sunt lucruri foarte sensibile şi importante, de care depinde soarta rinichiului transplantat. Dar, ca să sumarizăm, în condiţiile în care 6.000 de oameni aflaţi pe dializă în România au nevoie de transplant, şi noi avem doar trei centre în momentul de faţă – din care două cu un potenţial major, cel de la Cluj şi cel de la Fundeni, şi unul cu o activitate ceva mai redusă, cel de la Iaşi -, în mod cert ar exista absolut oricând loc pentru un centru de transplant renal la Craiova.
GdS: În primăvară, România era pe primul loc în Europa la donarea de organe, la operaţiile de transplant efectuate. Ne menţinem în top?
I.P.: A fost un an deosebit, iar eu sper să se menţină această tendinţă de creştere a numărului de donatori, de accept al populaţiei pentru donarea de organe, de promovare a donării de organe şi a transplantului. Dacă ne-am menţine cel puţin la nivelul acestui an, cu siguranţă România ar putea deveni una dintre ţările fruntaşe la nivel european.
Pacienţii români vor avea prioritate
GdS: Sunteţi şi membru al Academiei franceze de Ştiinţe Medicale. Care este legătura dintre cele două medii ştinţifice şi cum se resfrânge asupra sistemului sanitar de la noi?
I.P.: Aceste relaţii sunt de veche tradiţie, se ştie că şcoala modernă de medicină din România s-a format la Paris încă de la începutul secolului al XIX-lea. Revenind la Academie, relaţiile sunt de dată ceva mai recentă şi aici trebuie să mărturisesc că am avut un rol în stabilirea acestor relaţii. În mandatul precedent, când nu eram preşedintele Academiei române de Ştiinţe Medicale, am organizat două întâlniri foarte importante şi reuşite între cele două academii. Devenind în 2011 preşedinte al acestei academii, am reluat tradiţia. Academia franceză ne-a vizitat de curând, urmând ca şi noi să le întoarcem vizita şi să organizăm o reuniune comună. Este un lucru onorant pentru medicina românească, pentru că la nivel european medicina franceză este, cu siguranţă, una dintre cele mai bune şi mai reputate, de la care avem multe lucruri de învăţat. Aceste vizite au consolidat relaţiile tradiţionale de prietenie între România şi Franţa şi consider că ne onorează şi că deschid o poartă pentru inserţia medicinei româneşti la nivel european.
GdS: Din octombrie va intra în vigoare Directiva Europeană privind liberul acces al pacienţilor la tratament în ţările membre UE. Vor veni străinii să se opereze în România?
I.P.: Sunt şi acum, şi cred că vor fi din ce în ce mai mulţi. În ceea ce priveşte transplantul de organe, fără să avem o interdicţie deosebită şi mai ales că este foarte onorant ca străinii să ni se adreseze pentru această operaţie, pot spune că în continuare vor avea de departe majoritar pacienţi români. Fără să discriminăm şi să refuzăm din start dreptul străinilor de a se înscrie pe listele noastre de aşteptare şi de a beneficia de operaţii de transplant în România, cu preferinţă majoritatea operaţiilor vor fi făcute pacienţilor români. De ce aleg străinii România? Pentru că operaţiile sunt mai ieftine şi cu aceleaşi rezultate ca peste tot.
„Am condamnat întotdeauna condiţionarea actului medical“
GdS: Domnule profesor, lăsând la o parte lipsurile binecunoscute din sistemul sanitar, de ce ajung medicii să condiţioneze actul medical? Au fost multe cazuri de pacienţi care au spus că nu au fost operaţi sau trataţi până nu au plătit medicul, deşi tratarea pacientului asigurat într-un spital public este garantată de stat şi este gratuită.
I.P.: Am condamnat întotdeauna condiţionarea actului medical şi o consider inacceptabilă. În acelaşi timp, cunoaşteţi mecanismele de funcţionare a societăţii româneşti şi aş vrea să nu sărim în extrema cealaltă, în care unui medic să-i fie teamă să ia un buchet de flori de frica unei înscenări şi a unei provocări care ar putea să aibă chiar consecinţe penale asupra lui. Din start condamn, şi nu numai eu, ci şi toţi colegii mei, condiţionarea. Pe de altă parte, exagerările şi mai ales atacurile la adresa corpului medical pe această temă mi se par la fel de inacceptabile.
Cine este Irinel Popescu
Născut în 1953 la Filiaşi, prof. univ. dr. Irinel Popescu este directorul Centrului de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic din cadrul Institutului Clinic Fundeni, iar din 2011 este preşedintele Academiei de Ştiinţe Medicale. Este Doctor Honoris Causa al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova, dar şi al altor universităţi de medicină de prestigiu din ţară. A fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României“ în grad de Mare Ofiţer, pentru merite deosebite în chirurgia hepatică şi în transplantul de organe, dar şi cu Ordinul de Merit în grad de ofiţer pentru performanţele înregistrate de-a lungul carierei profesionale, oferit de statul francez.
Cele mai grele intervenţii chirurgicale
Prof. univ. dr. Irinel Popescu a mai precizat că, deşi majoritatea operaţiilor făcute sunt grele, unele au fost ieşite din comun, enumerând şi câteva dintre acestea: „A fost acel ficat de 23 kg, la un pacient cu boală polichistică, cel mai mare ficat care a fost extirpat vreodată, apoi operaţia de transplant dual, şi nu e uşor să iei două fragmente de ficat să le pui la acelaşi primitor. Au fost operaţiile cu ficat împărţit, un singur ficat care se pune la doi primitori, a fost operaţia de transplant domino, în care înlocuieşti un ficat pentru un defect metabolic, dar îl foloseşti la un bolnav cu cancer. M-am referit aici la câteva tipuri foarte dificile şi speciale de intervenţii, unele efectuate în extrem de puţine centre de transplant, pe care noi le-am făcut cu succes“.
Din performanţele medicale ale lui Irinel Popescu
– A introdus transplantul de ficat ca metodă terapeutică în România.
– A efectuat primul transplant combinat de ficat și pancreas, primul transplant combinat de ficat și insule pancreatice și primele transplante de celule stem pentru afecțiuni ale ficatului.
– A organizat prelevări multiorgane la nivel național, a coordonat alocarea organelor, a stabilit parteneriate internaționale.
– A realizat peste 1.500 de rezecții hepatice, reprezentând una dintre cele mai importante experiențe la nivel mondial ale unei singure clinici.
– A contribuit la înființarea primei bănci de tumori din România (una dintre puținele din Europa).
– A realizat primele timectomii și hepatectomii laparoscopice din România, cu cea mai mare experiență din țară în chirurgia colo-rectală laparoscopică.
– A realizat la Spitalul Fundeni peste 50 de intervenţii pe cale robotică.
