27.8 C
Craiova
sâmbătă, 5 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateProiecte educaţionale pentru ansamblul Obedeanu

Proiecte educaţionale pentru ansamblul Obedeanu

Mitropolia Olteniei intenţionează să înfiinţeze, la Craiova, o filială a Bibliotecii Academiei Române, un muzeu al învăţământului şi o şcoală de asistenţi socio-medicali. Acestea ar urma să funcţioneze la Şcoala „Obedeanu“, care, potrivit unei înţelegeri verbale cu Primăria Craiova, va trece în proprietatea Mitropoliei Olteniei, în schimbul unei clădiri a Colegiului „Elena Cuza“, câştigată în instanţă de către Biserica din Oltenia.

Ca urmare a unei înţelegeri verbale dintre Primăria Craiova şi Mitropolia Olteniei, Şcoala „Obedeanu“ va trece în proprietatea Mitropoliei Olteniei, în schimbul clădirii de pe strada Mihai Viteazul ce aparţine Colegiului Naţional „Elena Cuza“, câştigată în instanţă de către Mitropolia Olteniei. Referitor la această situaţie, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, precizează faptul că nicicând nu s-a dorit o retrocedare care să afecteze activitatea elevilor. „Noi nu am impus această retrocedare cu forţa, ci am încercat să discutăm cu Primăria Craiova, în primul rând pentru că este ordonatoarea de credite, şi după aceea cu reprezentanţii şcolii. Evident că dintotdeauna a fost invocat numărul mare de elevi care învaţă aici, şi am înţeles acest aspect, deoarece nu am dorit să creăm o problemă socială şi o problemă de comunicare între noi şi primărie. În acest context, Primăria Craiova a înaintat varianta Şcolii «Obedeanu», acolo unde numărul elevilor a scăzut semnificativ“, a spus ÎPS Irineu, care a vorbit în continuare despre obiectivele pe care Mitropolia Olteniei le are pentru Şcoala „Obedeanu“, atunci când aceasta va fi preluată legal.

Muzeu, bibliotecă şi şcoală de asistenţi, la „Obedeanu“

Reprezentanţii Bisericii din Oltenia intenţionează să înfiinţeze la „Obedeanu“ un muzeu al învăţământului românesc, o filială a Bibliotecii Academiei Române şi o şcoală de asistenţi socio-medicali. În acest fel, va fi respectat testamentul ctitorului acestui aşezământ, Constantin Obedeanu, ca acest spaţiu să rămână destinat învăţământului şcolar. „La «Obedeanu» a funcţionat Mănăstirea Obedeanu; tot aici a fost a doua şcoală din Ţara Românească, Biserica «Obedeanu» şi multe alte lucruri legate de trecutul istoric atât al Bisericii, cât şi al vieţii cultural-sociale a municipiului Craiova. Ne-am gândit astfel că este foarte importantă şi providenţială această mutare, în perspectiva reactivării fondului cultural al oraşului Craiova“, a adăugat ÎPS Irineu. Mitropolitul Olteniei a subliniat faptul că realizarea acestor obiective vine în sprijinul dorinţei şi acţiunilor primăriei, cât şi ale oamenilor de cultură din Cetatea Băniei, ca municipiul Craiova să devină oraş cultural european. Pentru împlinirea acestor deziderate, Mitropolia Olteniei va restaura clădirea Şcolii „Obedeanu“, unde se are în vedere înfiinţarea unei şcoli în domeniul socio-medical. „Nu vom uita nici sensul actual al locaţiei, acela de a fi şcoală. Ne vom strădui să înfiinţăm o şcoală de asistenţi socio-medicali, care să fie în sprijinul comunităţii. Evident că acest spaţiu va fi un loc sacru. Biserica actuală deja este inclusă pe lista monumentelor istorice care vor fi restaurate. Prin urmare, noi vom restaura biserica şi vom încerca să-i redăm frumuseţea de odinioară, aşa cum a fost pe vremea ctitorului ei“, a completat Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit.

Elevii vor continua să înveţe la Şcoala „Obedeanu“

Cu privire la activitatea şcolară care se desfăşoară în prezent la Şcoala „Obedeanu“, aceasta va fi continuată până în momentul în care se va găsi o soluţie. În acest sens, au fost purtate discuţii cu reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj. „Noi nu suntem o instituţie de stat, ci reprezentăm doleanţele credincioşilor noştri. În consecinţă, elevii şi cadrele didactice de acolo sunt păstoriţii noştri cărora trebuie să le purtăm de grijă. De aceea, am purtat discuţii cu domnul inspector general al inspectoratului şcolar şi am căzut de acord ca elevii să rămână acolo până vor fi transferaţi la alte şcoli din apropiere“, a conchis ÎPS Irineu.
Aşezământul „Obedeanu“ a fost ridicat între anii 1748 – 1753, fiind format din actuala şcoală, Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“, un spital şi un cămin de bătrâni. „În vara anului 1753, îmbolnăvindu-se grav, Constantin Obedeanu s-a temut că nu-şi va mai putea duce la bun sfârşit tot ceea ce-şi propusese şi a întocmit un testament amplu, cu privire la cele ce urmau a se temelui aici, la Craiova. Din nefericire, testamentul s-a respectat doar în parte. Şcoala şi biserica au funcţionat neîntrerupt, spitalul doar vreo trei decenii, iar azilul, vreme de 45 de ani. Epitropiile şi conducerile succesive ale aşezământului au încălcat dispoziţiunile ctitorului, înstrăinând mare parte a patrimoniului, iniţial al lui Obedeanu. Ce a rămas, a secularizat Alexandru Ioan Cuza în 1863. Astfel că, la ora actuală, nici biserica, nici şcoala nu mai posedă nimic din ce a lăsat Obedeanu“, a precizat preotul Ioan Ioanicescu.
Gabriela Popescu
Biroul de presă al Mitropoliei Olteniei

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS