17.8 C
Craiova
miercuri, 7 mai, 2025
Știri de ultima orăOpiniiNapoleon se insela

Napoleon se insela

Fara indoiala, intr-o campanie electorala nu se vorbeste ca intr-o biserica. Dar ma indoiesc ca exista multe tari in care poti auzi la televizor un asemenea dialog:

– Esti un porc.

– Iar tu esti un limbric.

– Hot nenorocit ce esti!

– Tu vorbesti asa, ma? Locul tau e la balamuc, tampitule.

Am inchis televizorul gandindu-ma la versurile din finalul „Scrisorii a III-a“ unde Eminescu il chema pe Tepes sa adune asemenea specimene intr-o puscarie si intr-un balamuc ca sa scape tara de ele. Dupa ceva timp, am incercat pe alt canal. Aflat la Targu Jiu, Victor Ponta incerca sa-i explice lui Nicolae Mischie ca ar fi „intelept“ sa faca un pas inapoi la alegerile locale. „Baronul de Gorj“ se uita la el cu aerul cuiva pregatit sa intrebe: „Ma, tu stii cine sunt eu?“ La ora aceea, erau pregatite, probabil, autocarele care urmau sa-i transporte la Bucuresti pe sustinatorii d-lui Mischie, dornici sa ne ofere in premiera o mineriada politica. Dorind sa fug de „invazia“ electorala, am folosit din nou telecomanda. Dar am nimerit peste un jurnal. La Targoviste, unde s-a dus sa lanseze candidatii PSD pentru posturile de primari in municipiile din Oltenia si Muntenia, Adrian Nastase tocmai declara: „Am folosit puterea exclusiv pentru binele tarii“. Indeosebi, cuvantul „exclusiv“ mi-a retinut atentia in declaratia respectiva. Atunci, cum naiba am ajuns tara cea mai corupta din Europa? Si de ce insista cei de la Bruxelles asupra „pestilor mari“?

Dar sa nu las impresia ca ma mir. Inteleg, azi, multe lucruri pe care altadata le-as fi socotit aberatii. Pana si faptul ca se gasesc indivizi care cred ca politica e un fel de mahala, unde „porcule“ si „limbricule“ sunt o proba de combativitate, mi se pare, partial cel putin, explicabil. Mitocania nu mai e demult un fenomen marginal la noi. Se poate observa asta si pe strada. De ce ar lipsi, asadar, din parlament? Inca si mai explicabil e faptul ca Nicolae Mischie a ajuns sa se creada un soi de divinitate locala. A fost incurajat sa se ia in serios in aceasta postura. I s-a cerut, in schimb, un singur „serviciu“. Sa-si foloseasca „popularitatea“ (adica influenta asupra primarilor si directorilor transformati, prin favoruri, in acoliti) pentru obtinerea de voturi. In fine, de ce m-as mira ca marea trancaneala electorala e plina de minciuni cum sunt plini cainii vagabonzi de purici? Se minte prin omisiune, se minte prin distorsiune, se minte prin diversiune si, mai ales, se minte prin promisiune. Caci nu adevarul din „Romania reala“ ii preocupa acum pe „candidati“. Dovada si inflatia de show-uri care fac din democratie un spectacol cu iz de balci. De altfel, pentru cunoasterea realitatii au avut nevoie partidele (cele mai multe) de experti straini platiti cu milioane de dolari? Acesti experti duc in geamantane retete pentru a face cat mai eficienta demagogia „clientilor“, nu studii despre problemele Romaniei.

La drept vorbind, am o singura mirare reala. Napoleon zicea ca minciuna reuseste sa insele o singura data. Dupa aceea nu mai poate pacali. Or, noi il contrazicem de cincisprezece ani! Am fost mintiti la toate alegerile. Si nu-i exclus sa-i vedem pe nu putini dintre cei care ne-au mintit alesi din nou, dupa ce ne vor vorbi, iarasi, despre spiritul lor de sacrificiu, fara sa sufle un cuvant despre ce au reusit sa „agoniseasca“ din „sacrificii“. Sa fim noi, oare, un popor care nu pretinde sinceritate? Sau ne place sa fim mintiti ca sa putem ramane optimisti?

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS