http:http://www.youtube.com/watch?v=dOuMu6UAU-k
La ceva distanţă de zona urbană, Lipovu este, de departe, printre cele mai sărace unităţi administrativ-teritoriale din judeţ.
Sherif este printre cei mai iubiţi oameni din comună. El este un medic albanez, care lucrează de 17 ani la Lipovu şi care a ridicat o gravă problemă existentă în localitate: 50% dintre copiii din comunitatea de romi sunt subnutriţi, din cauza lipsei hranei.
După maşină rămâne un nor de praf, care se înalţă în văzduhul dimineţii. Suntem la cel puţin zece kilometri depărtare de orice arteră modernă de circulaţie judeţeană şi înaintăm pe un drum de ţară veritabil către comuna Lipovu. Cu chiu cu vai găsim primăria, care nu are nici o plăcuţă de identificare, nici o pancartă atârnată. Identificăm clădirea după drapelul decolorat şi jerpelit care se zbate în vânt la intrarea în primărie. Sărăcia lucie este cuvântul de ordine în întreaga comună.
„Sunt 3.182 de persoane în Lipovu, conform datelor de la ultimul recensământ. Majoritatea sunt bătrâni, pentru că toţi cei tineri au plecat la oraş. Le-au murit părinţii şi ei au plecat din sat. 60% din populaţia comunei Lipovu este formată din cetăţeni de etnie romă. Se duc la şcoală… mulţi au plecat şi în străinătate, cu tot cu copii“, ne povesteşte edilul-şef al comunei, Dumitru Dobrescu. Lipsa locurilor de muncă a trecut de la „acută“ la „cronică“. Cuvântul investitor rostit de mine în discuţia cu primarul Dumitru Dobrescu pare aşa de pompos, în contrast cu realitatea comunei în care am păşit. Primarul se identifică perfect cu starea comunei pe care o păstoreşte. Cu o voce calmă, edilul explică cât de greu este să fii izolat de căile de comunicaţii moderne şi să nu existe firme unde să muncească sătenii: „Nu au unde să muncească, nici la Lipovu şi nici în împrejurimi. Pe timpuri era un IAS aici, dar acum nu mai este nici acesta şi oamenii nu au unde să muncească. Nu sunt investitori, suntem departe de orice oraş, suntem la distanţă de Segarcea, la distanţă şi de Radovan. Suntem cam izolaţi cu comuna noastră cu tot de drumurile principale“. Nu există apă curentă, canalizare şi asfalt se găseşte doar pe strada principală, dar toate drumurile comunale sunt pietruite. Există un proiect pentru alimentarea cu apă a comunei, dar edilul încă aşteaptă finanţarea de la guvern, ca şi pentru proiectul de canalizare. Singurele investiţii notabile pe care primăria le-a realizat în ultimii ani sunt iluminatul public al comunei, care se întinde pe toate străduţele şi uliţele comunei, amenajarea primăriei, respectiv reparaţiile realizate la interiorul dispensarului comunal şi montarea unei centrale termice în incintă. Ca mijloc de locomoţie există autobuze şi microbuze care tranzitează comuna, dar probleme cu adevărat apar iarna, când se înzăpezeşte drumul către/dinspre Radovan.
Ţăranii îşi muncesc palma de pământ primită din moşi-strămoşi, iar faptul că există 200 de hectare de izlaz comunal a stimulat creşterea animalelor în comună. Câţiva ciobani cu sute de oi asigură traiul zilnic al unor familii din localitate. Acestea sunt preocupările de bază ale celor din Lipovu: agricultura şi creşterea animalelor. Cei care nu au posibilitate să mai lucreze terenul, precum şi cei care stau la oraş, dar au teren moştenit de la părinţi au arendat suprafeţele respective celor câtorva ferme din localitate.
Şcoala, marcată tot de sărăcie
Au rămas 380 de copii la şcoală, după ce mulţi au plecat împreună cu părinţii în străinătate. La fel ca în majoritatea comunelor Doljului, cadrele didactice care activează în Lipovu sunt navetiste şi doar trei profesori sunt din comună. Chiar dacă sunt 33 de cadre didactice care fac naveta cu maşinile proprii sau cu autobuzul, primăria nu le decontează cheltuielile de transport, pe motiv că nu sunt bani, susţine edilul-şef al comunei. „Am avut discuţii cu cadrele didactice, pentru că eu nu pot să le decontez cheltuielile cu naveta, că nu sunt bani. Din veniturile proprii care ar trebui să fie într-un an, de două miliarde (lei vechi – n.r.), noi încasăm 1,6 – 1,7 miliarde de lei şi nu am posibilitatea să plătesc naveta. De-abia mă descurc la ora actuală să plătesc iluminatul prin sat“, a explicat Dumitru Dobrescu.
Bătrânii satului, talpa ţării
Sprijinit cu ambele mâini într-un baston, nea Ionică Bârlea îşi duce bătrâneţile la poartă, pe o bancă din scândură veche, de unde bătrânul urmăreşte cu privirea trecătorii. Ne-a fost recomandat drept un om „drept şi înţelept“ şi de aceea l-am căutat prin sat să stăm de vorbă cu el. La scurt timp de când am început să discutăm cu bătrânul, pe bancă i s-a alăturat şi soţia sa, Ana, care ne zărise din curte. Bătrânii ne-au povestit cum era „înainte“ şi cum este acum să trăieşti în comună. Născut în urmă cu 80 de ani chiar în Lipovu, nea Ionică Bârlea zice că acum, oamenii nu mai au siguranţa zilei de mâine: „Acum e foarte rău. Înainte eram sigur pe ceea ce făceam, dar acum nimic nu mai e sigur. Înainte avea lumea serviciu, acu’ nu mai e aşa. (…) Tinerii nu sunt siguri pe nimic. Îi creştem, şi pe copii, şi pe nepoţi şi pe urmă nu au unde să se ducă. Pământul l-am dat la asociaţie că nu mai vin copiii de la oraş să îl lucreze. Eu am fost tractorist timp de 33 de ani. Acu’ sunt la pensie, dar uite, nu mai pot de piciorul ăsta (şi arată spre piciorul său)“. „Înainte tinerii ieşeau la horă în sat, dar acum nu mai e nimic, nu mai vezi un tânăr să mai iese la horă. Înainte cântau lăutarii, colea, la căminul cultural. Acum tinerii stau de colo până colo pe drumuri, că nu au unde să se ducă, că n-au loc de muncă“, a mai spus bătrânul satului.
Nea Ionică spune că nu şi-ar vinde pământul pe care îl are, chiar dacă nu mai poate să-l muncească. Îngrijeşte, împreună cu soţia sa, doar grădina de legume din spatele curţii, unde şi-au plantat roşii, castraveţi şi ardei, pe care le cresc natural. Către finalul discuţiei noastre îl întrebăm pe bătrân dacă şi-ar vinde pământul moştenit. El neagă că şi-ar vinde terenul şi încheie discuţia cu gândul la viaţa pe care o mai are de trăit. Senin şi parcă împăcat cu soarta, bătrânul spune resemnat: „Eu ştiu cât oi mai avea? Un an, o jumătate de an sau poate doar o zi-două“.
Sute de oameni trăiesc din ajutorul social
În comună există 220 de dosare de asistaţi social, dintre care două treimi sunt cetăţeni romi. „Nu există om în comună care să aibă vilă şi maşină. Cei care au vile sunt cei care au fost plecaţi şi muncesc şi la ora actuală prin străinătate. Cei cu ajutor social muncesc în folosul comunităţii: au curăţat cimitirele, au spart lemnele la şcoală, pe la izlaz au mai muncit, pe la porţile celor care sunt bătrâni, pe marginea bălţii“, a povestit primarul. „Problema cea mai mare a comunei este că aceşti romi mor de foame. Nu găsesc o fermă să lucreze. De abia se descurcă din ajutorul social, din care plătesc curentul şi din ce rămâne să mănânce. Ajutorul social de 124 de lei pe lună. Ei, romii, nu au avut teren niciodată. Suprafeţele de la noi sunt la asociaţii, iar fermierii lucrează pământurile mecanizat, nu au nevoie de forţă de muncă, aşa că nu au unde să muncească“, a menţionat edilul-şef al comunei. El a arătat că sătenii fără locuri de muncă au mers ca zilieri tocmai în comuna vecină, Întorsura, la prăşit de răchită, dar această activitate durează câteva zile. În rest… Pământurile sunt la fermieri: un italian are 650 de hectare de teren cumpărate, iar alte câteva societăţi mai lucrează câte 200-250 de hectare de teren.
Medicul Sherif trage un semnal de alarmă: „Sunt mulţi copii subnutriţi!“
Una dintre puţinele alinări a oamenilor din Lipovu este aceea că au doi medici în comună care au grijă de ei în situaţii dificile.
Sherif Tershnjaku este de 17 ani medic în comuna Lipovu. Lui i-a plăcut să fie medic de familie şi, deşi este originar din Albania, el s-a lipit de oamenii din partea locului şi nu a mai plecat de pe meleagurile olteneşti. Medicul este cunoscut şi respectat în comună, dar întrebat care este cea mai gravă problemă de sănătate a locuitorilor din lipovu, Sherif Tershnjaku a explicat: „Cea mai gravă problemă este de nutriţie din cauza situaţiei economico-sociale. Este vorba şi de bătrâni, dar în special, de copii. Peste 50% dintre copii sunt subnutriţi din cauză că nu au ce să mănânce. Nu îşi permit. Trăiesc din ajutorul social de 120 de lei pe lună şi din acel ajutor pe care îl dă statul pentru un sugar îl folosesc ei. Problema cea mai importantă este în această comunitate de romi. Ne ducem noi la ei acasă, le facem imunizarea copiilor la ei la domiciliu. O dată la două săptămâni sau la o lună ne ducem noi la ei prin cartiere să vedem starea de sănătate a copiilor, pentru că ei, romii, nu îşi permit nici să vină la dispensar. Sper ca pe viitor să intre şi ei în rândul societăţii, cu ajutorul statului, al comunităţii, că altfel nu ştiu unde se ajunge cu această comunitate de romi“. Medicul Sherif a menţionat că o şi mai mare problemă este că romii fac mulţi copii, în ciuda faptului că nu au ce să le dea să mănânce. „S-a schimbat demografia comunei şi se schimbă în continuare. Pe an, sunt în Lipovu 30 de naşteri înregistrate la mine, iar dintre acestea, 27-28 sunt ale mamelor de etnie romă şi doar doi – trei copii români vin pe lume. Asta se întâmplă în ultimii 15 ani. Aici trebuie lucrat…, pentru că această comunitate face mulţi copii. Nu că se schimbă demografia este o problemă“, a explicat medicul din Lipovu.
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj nu fusese informată despre situaţia micuţilor subnutriţi din Lipovu, dar zilele trecute s-au făcut verificări în urma cărora câţiva copii descoperiţi subnutriţi vor fi ţinuţi sub observaţie.
Un alt medic în Lipovu, Roxana Badea, spune că în urmă cu câteva luni mergeau şobolanii prin dispensar, dar totul a fost igienizat şi modernizat în interior. „Este bine că a montat primăria centrală termică şi la dispensar, pentru că iarna pacienţii stăteau în frig în sala de aşteptare. S-a modernizat dispensarul şi în interior, pentru că în urmă cu câteva luni treceau şobolanii pe aici. Sperăm să se repare şi la exterior“, a arătat medicul. Despre situaţia de sănătate a localnicilor, medicul Roxana Badea a precizat: „În special vin copii răciţi, bătrâni cu probleme specifice vârstei, cu hipertensiune arterială, cu reumatism cronic, unii sunt şi diabetici, nu mulţi, dar există. (…)“.
„E bine că sunteţi aici, la noi, doamna doctor, că nu ştiu ce ne făceam noi cu ăştia mici dacă nu erau doctori să ne vadă copiii“, a spus o mămică venită cu fetiţa la vaccin, în momentul în care noi ne aflam în dispensar.
Expoziţie de covoare olteneşti de Ziua Comunei
Pe 25 octombrie, tot satul se animă. Monotonia se sparge, iar jocul, cântecul şi voiabună iau locul zilelor anoste din timpul anului. Ineditul s-a produs anul trecut, când, de Ziua Comunei, a avut loc o expoziţie de covoare, de chilimuri olteneşti ţesute de femeile din sat. Fiecare gospodină s-a mândrit cu covoarele cu motive tradiţionale primite de bunicile lor în lada de zestre sau făcute chiar de mâna lor sau a mamelor lor, care le ţeseau iarna, în războiul tradiţional. „Se păstrează tradiţia, dar nu mai ţese nimeni acum. Şi alte obiceiuri se păstrează, cum ar fi cele de Lăsatul Postului, când se fac focurile la poartă, dar şi acesta va dispărea, pentru că nu prea mai sunt tineri în comună, care să păstreze aceste obiceiuri“, a explicat primarul din Lipovu.
